Acasă Actualitate Fost judecător costarican: fiica Elenei Udrea nu va fi extrădată cu mama...

Fost judecător costarican: fiica Elenei Udrea nu va fi extrădată cu mama și poate fi instituționalizată în Costa Rica

DISTRIBUIȚI

Fostul judecător costarican Celso Gamboa a explicat, într-un interviu pentru Antena 3, care sunt șansele ca Elena Udrea să nu fie extrădată. Judecătorul are veşti proaste pentru Udrea în ceea ce o priveşte pe fiica sa.

Elena Udrea și Alina Bica pot veni voluntar în România sau pot refuza, spune judecătorul. În cazul unui astfel de refuz, va fi demarat un proces pentru ca ele să demonstreze că în România sunt persecutate politic sau că nu li se garantează drepturile.

Judecătorul a explicat și care sunt variantele în situația în care Elena Udrea va fi extradată. Cea mai dură dintre ele presupune ca fiica sa să fie instituționalizată în Costa Rica. Copilul poate rămâne și cu tatăl său, dacă acesta se află în Costa Rica.

„Statutul de refugiat politic îi poate oferi acestei femei posibilitatea de a rămâne în Costa Rica. Trebuie să stim care sunt motivele (cauzele) pentru care Costa Rica să-i ofere statutul de refugiat politic.Dacă o persoană este un refugiat politic aici, în Costa Rica, iar Costa Rica i-a oferit protecție unei persoane, în acest caz nu poate fi extrădată. Este o situație complicată. Dacă tatăl copilului, familia copilului este aici, în Costa Rica, el (n.r., copilul) poate rămâne aici.
Dar în cazul în care copilul nu are familia în Costa Rica, țara are o instituție care poate avea grijă de copil. Copilul nu poate fi extrădat împreună cu mama lui, fiindcă este costarican”, a precizat judecătorul.

Dacă Udrea se duce și declară fetița la Ambasada României din Mexic, aceasta va căpăta și cetățenie română și va putea să-și urmeze mama în România.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.