Acasă Actualitate La Adormirea Maicii Domnului: „Sărbătoare tăcută a nesfârșitei cunoașteri”

La Adormirea Maicii Domnului: „Sărbătoare tăcută a nesfârșitei cunoașteri”

DISTRIBUIȚI

Să ne înveșmântăm sufletul cu ce poate fi mai ales spre a lăuda sfânta adormire a Maicii Domnului, sărbătoare care încheie semnificativ, anul bisericesc;  încununare a vieții neprihănite a  Sfintei Fecioare Maria, care ”singura, șezând între Dumnezeu și oameni, pe Dumnezeu L-a făcut Fiul Omului, iar pe oameni i-a făcut fiii ai lui Dumnezeu”. Cuvintele oricât de multe și frumoase abia atingându-i sfințenia ne-o apropie ca Mamă a Iubitorului de oameni Dumnezeu și deopotrivă Maica noastră din clipa în care, cu brațele întinse pe lemnul Crucii, arătând spre apostolul Ioan, Hristos a spus: ”Femeie, iată fiul tău”, iar lui ”Iată mama ta”. Cu inima străpunsă de sabia durerii, cum îi spusese dreptul Simeon, Maica Domnului nu a spus nimic, punând și aceste cuvinte la inimă. S-a remarcat ades cât de puține cuvinte a rostit Maica Domnului în iconomia mântuirii și un gânditor găsea firesc acest lucru câtă vreme a născut cu trup pe Însuși Cuvântul ”prin care toate s-au făcut”. ”Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău” a spus Sf. Fecioară când îngerul Gavriil i-a adus vestea întrupării lui Hristos și ele sunt netăgăduit temei pentru eliberarea noastră de blestemul morții, a fiecăruia și a tuturor și de  atunci  rostim: ”Cu noi este Dumnezeu”. Să adăugăm și cuvintele  rostite  la nunta din Cana Galileei, când a transformat apa în vin,  prima minune a lui Hristos și când a spus celor de atunci și nouă celor de astăzi: ”Faceți tot ce vă spune El.” Cu dreptate, Sandu Tudor o numește  în Acatistul rugului aprins, ”Sărbătoare tăcută a nesfârșitei cunoașteri”, alt nume pentru Fecioara Maria, „urzitoare de nesfârșită rugăciune”, se roagă pentru noi și un dicton patristic încredințează: ”Cât poate Dumnezeu cu puterea, poate Maica Domnului cu rugăciunea”. E o rugăciune care trece de cuvânt țesând  dialogul de taină cu  Dumnezeu, înălțând într-o unire sufletul cu gândul și inima spre a-L primi pe Cel ce „toate cu înțelepciune le-a făcut”  ca binecuvântare. Aici aflăm izvorul cel mai nepătruns al evlaviei poporului nostru pentru Maica Domnului pe care o simte ca o prezență vie, dătătoare de putere pentru a birui ”răutatea zilei”. Țăranul de odinioară nu obosea slăvind pe Dumnezeu și mulțumind Maicii Domnului, chezășie a unei  binefăcătoare rămânerii dimpreună ce descătușează timpul și-l aureolează cu veșnicia. O clipă de ne-am întoarce de la vacarmul născător de absurd spre cele de odinioară, i-am putea auzi cu inima  pe străbunii noștri nesecularizați chemând: ”Doamne, Maica Domnului” în cele mai diferite clipe ale zilei ca ajutor de neînlocuit, ca mulțumire, laudă și nu odată  ca martor al faptelor lor. Cu ei s-ar cuveni și noi astăzi să ne rugăm:

”Nu ne lăsa Măicuță să pierim pe cale, căci noi suntem fiii lacrimilor tale”.

În Sfânta Scriptură nu aflăm nimic de timpul petrecut de Sf. Născătoare de Dumnezeu pe pământ și nici despre dumnezeiasca sa adormire iar ceea ce știm datorăm tradiției din  primele secole. Această tradiție s-a îmbogățit prin veacuri pentru că ajutorul și minunile făcute de Maica Domnului nu încetează chiar dacă din trufașă orbire nu recunoaștem rămânând în dramatica noastră zădărnicie. Ca odinioară, astăzi, retrăirea acestei sărbători ne umple sufletele de blânda lumina a rugăciunii neîncetate pe care Sf. Fecioară o face către Fiul ei și Dumnezeul nostru ca pavăză împotriva răului din noi și dintre noi. Desigur,  a fost de față când Hristos s-a înălțat la cer odată cu chipul nostru pe care l-a purificat prin jertfa Sa; a fost  împreună cu sfinții apostoli și la cincizecime când Duhul Sfânt s-a coborât în chipul limbilor de foc. A continuat să fie în mijlocul comunității creștine din Ierusalim, mereu gata sa fie de ajutor celor care aveau nevoie. Asta cam până în anul 44, când a început prigoana împotriva creștinilor – întâiul arhidiacon ?ê?£tefan a fost ucis cu pietre, apostolii Petru și Ioan au fost bătuți iar Iacob tăiat cu sabia. Atunci, Sf. Ap. Ioan, împreună cu Maica Preacurată, au luat-o spre Efes (Asia Mică), unde au petrecut până când Maica Sfântă, presimțindu-și sfârșitul pământesc, a cerut să plece la Ierusalim. Într-o recapitulare a celor trăite a reluat drumurile atâtor dragi amintiri trăite cu Fiul ei cel dumnezeiesc – templul unde L-a dus la 40 de zile întâmpinați  de proorocița Ana și dreptul Simeon, grădina Ghetsimani, drumul  Crucii și, în sfârșit, la mormânt unde s-a oprit și a plâns îndelung  de dorul Fiului preaiubit. Odată i s-a arătat, ca odinioară, îngerul Gavriil care, de această dată, i-a dat vestea plecării la Fiul și Dumnezeul ei după care inima-i tânjea cu înfiorare. Toate le-a pus în rânduială cu grijă, și-a dat hainele unei văduve sărace, și-a luat rămas bun de la  cei apropiați, apoi și-a dat sufletul neprihănit în mâinile Celui Care i l-a dăruit.
Ucenicii au luat trupul preasfânt și l-au dus în Grădina Ghetsimani, unde tradiția spune că au fost îngropați drepții părinți Ioachim și Ana. Sf. Simeon Metafrastul scrie că timp de trei zile cât au stat la mormânt ucenicii au auzit glasuri de îngeri înmiresmând văzduhul. ?ê?£i aici s-a întâmplat o minune. Cum erau ani de aprigă prigoană, deși apostolii au păstrat discreție, un anume Atonie s-a apropiat hoțește și a încercat să răstoarne de pe umerii apostolilor patul pe care era Sf. Fecioară. Dintr-o dată însă mâinile i-au rămas lipite de sicriu iar însoțitorii lui au orbit. Au prins a se plânge  și când la sfatul Sf. Petru au recunoscut că ”Aceasta este cu adevărat Maica Fiului lui Dumnezeu” pe dată s-a vindecat și el și cei care orbiseră, cu toții slăvindu-L pe Dumnezeu.
S-a făcut din purtare de grijă divină ca Sf. Ap. Toma, care îl propovăduia pe Hristos în India, să ajungă la Ierusalim abia a treia zi după ce trupul sfânt a fost redat pământului pe care l-a sfințit. Pe drum fiind el, a văzut-o pe Maica Preasfântă cum se înălța la cer și a lăsat să-i cadă omoforul. Ajuns la Ierusalim, împreună cu apostolii ceilalți au deschis mormântul și au văzut că era gol, cum gol a rămas și mormântul Mântuitorului și că rămăseseră doar veștmintele. Sf. Fecioară Născătoare de Dumnezeu a fost luată cu trupul la Fiul ei , dar cum spunem în Acatist ”întru adormirea ta, lumea nu ai părăsit” căci o preabună maică nu-și părăsește fiii nici măcar atunci când ei se arată a fi ai lacrimilor.

Picătură de Dumnezeu izvorâtoare a sufletelor noastre

Adormirea Maicii Domnului este numită în popor și Sf. Maria Mare și încheie anul bisericesc spre deosebire de nașterea Sf. Fecioare, când începem unul nou, Sf. Fecioară semnificând Biserica. Ei ne rugăm neîncetat: ”Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și preanevinovată și Maică a Dumnezeului nostru”. Dintre fericirile propovăduite de Hristos pe Muntele Măslinilor, amintim  cu deosebire una: ”Fericiți cei curați cu inima căci aceia vor vedea pe Dumnezeu”, ori Sf. Maria L-a născut pe Dumnezeu întrecând firea, căci ”la Dumnezeu toate sunt cu putință”. Fericită pentru că a împlinit desăvârșit porunca nouă dată de Fiul ei: ”Să vă iubiți unii pe alții, cum Eu v-am iubit pe voi”. N-ar trebui să uităm nicicând, că oricât de mult am necăji-o cu gândurile noastre ivite din preaîntunecate inimi și minți, cu vorbele noastre flecare și faptele noastre care-i aduc lacrimi, ea, Măicuța Sfântă e gata să ne primească deîndată ce ne întoarcem sincer spre ea, să ne țină cu iubitoare grijă sub acoperământul rugăciunilor ei. S-a scris mult despre minunile Maicii Domnului și ale unora dintre icoanele ei dar sunt și mai multe despre care nu s-a apucat a scrie și pe care le mărturisesc cei care le-au trăit luminându-ne și întărindu-ne urcușul duhovnicesc. Fiică a pământului, maică a vieții, Sf. Fecioară  este de mare trebuință și folos pentru ceea ce avem nevoie în această viață – sănătate, putere de muncă, roade îmbelșugate, bună rânduială a vieții. Ca Eva cea nouă, Născătoare de Dumnezeu ne este împreună în lucrarea asemănării cu chipul lui Dumnezeu pe care îl purtăm în suflet oricât de înstrăinați am fi sau ne-am crede. Fecioara care a spus ”iată roaba Domnului” s-a făcut Maică a Luminii, ”întrupare a înțelepciunii” și Împărăteasa noastră preabună care cu voia ei supusă smerit  voii Domnului se face putere întemeietoare a îndumnezeirii noastre.
Sărbătoarea de azi dezvăluie tot noi înțelesuri dătătoare de sens  vieții dăruită de Dumnezeu omului ca încununare a creației Sale, iar pe Sf. Fecioară Maria s-o mărturisim, cum arată Sf. Efrem Sirul, pe ceea ce ”ești om de Dumnezeu purtător, și pe Dumnezeu purtător de om L-ai născut”. Să ne rugăm cu inima înmiresmată de bucurie sfântă să ne ajute să facem tot ceea ce e deopotrivă plăcut lui Dumnezeu și de folos semenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.