Home Actualitate Mircea Băsescu, dus în fața judecătorilor

Mircea Băsescu, dus în fața judecătorilor

DISTRIBUIŢI

Mircea Băsescu a fost adus sub escortă la Tribunalul București. Dezbaterile asupra cererii de arestare preventivă formulată de către procurorii DNA au început după orele 14.30.

Zi decisivă pentru fratele președintelui României, Mircea Băsescu, care este prezentat vineri în fața magistraților Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Procurorii DNA cer această măsură pentru Mircea Băsescu în dosarul de șantaj și trafic de influență în care sunt implicați interlopii din clanul lui Bercea Mondial.

Procurorii arată, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că Mircea Băsescu s-a folosit de calitatea de membru al familiei președintelui pentru a fi credibil în fața lui Florin Anghel când spunea că ar putea interveni la magistrați în dosarul în care Bercea Mondial era judecat pentru tentativă la omor.

„Ambii inculpați s-au folosit de calitatea de membru al familiei Președintelui României pe care o deține inculpatul Băsescu Mircea, pentru a da credibilitate afirmațiilor referitoare la influența sau pretinsa influență pe care Băsescu Mircea ar putea să o aibă asupra magistraților și, de asemenea, pentru a da credibilitate promisiunilor referitoare la obținerea unor hotărâri favorabile”, au scris procurorii în referatul trimis instanței. Astfel, anchetatorii consideră că Mircea Băsescu, deși cunoaște obligațiile fratelui său și îi comunică lui Florin Anghel într-una din discuțiile înregistrate că „el nu poate”, nu descurajează comentariile referitoare la persoana președintelui, „ba, mai mult, le alimentează pentru a nu pierde aparența că ar avea influență asupra magistraților”.

Apărătorul lui Mircea Băsescu a declarat, joi seară, la ieșirea din sediul DNA, că clientul său nu a făcut nicio declarație în fața anchetatorilor, ci s-a prevalat de dreptul la tăcere.

„Mi-a spus că nu sunt reale acele înregistrări și cred în nevinovăția dânsului”, a spus Nelu Tașcă, întrebat ce a vorbit el cu Mircea Băsescu. Avocatul a mai spus că, în afară de declarația denunțătorului, celelalte declarații nu sunt incriminatorii pentru clientul său. „Aș putea spune că sunt chiar în favoarea sa”, a adăugat Nelu Tașcă.

Potrivit procurorilor DNA, fratele președintelui a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător, prin intermediar, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului, precum și a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.

Fiul interlopului Bercea Mondial, Florin Anghel, l-a acuzat pe Mircea Băsescu că a primit suma respectivă pentru a obține o hotărâre favorabilă tatălui său

Astfel, într-un comunicat al DNA se arată că din ordonanțele de reținere întocmite de procurori a reieșit că, în cauză, există date și probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă potrivit căreia, în perioada 20 februarie 2011 – 22 februarie 2012, inculpatul Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro de la un denunțător, prin intermediul inculpatului Căpățînă Marian Adrian, în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului, precum și a altor cereri incidente în respectiva cauză, în scopul de a obține o hotărâre favorabilă, fie condamnarea la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
Potrivit ordonanțelor de reținere, la începutul anului 2011, după ce față de tatăl denunțătorului s-a luat măsura arestării preventive de către Tribunalul Olt, (Sandu Anghel, n.r.)denunțătorul (Florin Anghel, n.r.) i-a remis inculpatului Căpățînă Marian Adrian suma de 250.000 de euro, la cererea acestuia din urmă și în schimbul promisiunii că banii vor fi remiși mai departe lui Băsescu Mircea pentru ca acesta să intervină pe lângă magistrații învestiți cu soluționarea cauzei referitoare la infracțiunea săvârșită de tatăl denunțătorului și a altor cereri incidente în respectiva cauză.
Ulterior, pentru că tatăl denunțătorului nu a fost pus în libertate, denunțătorul i-a remis și suma de 350.000 de euro inculpatului Căpățînă Marian Adrian în același scop.
Intervalul de timp în care denunțătorul a remis sumele de bani inculpatului Căpățînă Marian Adrian este cuprins între datele de 20.02.2011 (data luării măsurii arestării preventive față de tatăl denunțătorului) și 22.02.2012 (data pronunțării hotărârii de condamnare la instanța de fond).
Din suma totală de 600.000 de euro remisă de denunțător inculpatului Căpățînă Marian Adrian, Băsescu Mircea a primit suma de 250.000 de euro în schimbul promisiunii că, prin influența pe care o are asupra magistraților, poate obține o soluție favorabilă pentru tatăl denunțătorului, adică va obține fie o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
Pentru faptul că a mijlocit remiterea banilor, inculpatul Căpățînă Marian Adrian și-a însușit suma de 350.000 de euro din totalul de 600.000 de euro primit de la denunțător, au mai arătat anchetatorii.

La DNA au fost audiați, joi, în același dosar, Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, soția acestuia, Fănica Anghel, care au fost aduși din penitenciar, și Marian Căpățână, despre care familia interlopului susține că ar fi fost intermediarul banilor pentru Mircea Băsescu.

Bercea Mondial a spus, din duba cu care a fost adus, că aproape două milioane de euro ar fi ajuns la șefa DNA, Codruța Kovesi, la președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, dar și la Vasile Blaga, despre care susține că ar fi implicat în acest caz.

Fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, a depus în 13 iunie, prin avocatul său, Pavel Abraham, o plângere penală împotriva lui Mircea Băsescu, în care îl acuză pe acesta de trafic de influență, înșelăciune și inducerea în eroare a organelor judiciare, în legătură cu dosarul în care Anghel este acuzat de șantaj.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.