Acasă Actualitate Miza dosarului penal al procurorului Lucian Onea : suspendarea extrădării lui Sebastian...

Miza dosarului penal al procurorului Lucian Onea : suspendarea extrădării lui Sebastian Ghiță din Serbia

DISTRIBUIȚI

În urmă cu două zile, o știre dubioasă a venit „pe surse” dinspre Parchetul General: procurorul șef al DNA Ploiești este suspect într-un dosar în care a fost pus sub acuzare pentru participație improprie la complicitate la infracțiunea de inducere în eroare a organelor judiciare.

Surse concordante ne-au declarat sub protecția anonimatului că dosarul penal pentru această infracțiune presupus comisă de procurorul Onea s-a deschis în urma unui proces verbal de sesizare din oficiu întocmit de procuroarea Elena Iordache în urma unei emisiuni de la postul lui Sebastian Ghiță, România TV. Deși în dosar există doar declarația gângavului Vlad Cosma, procuroarea a decis să înceapă urmărirea penală față de procurorul Onea. Desigur că acest dosar nu va putea avea decât o singură finalitate, clasarea, deoarece deja Inspecția Judiciară  constatat că Vlad Cosma i-a prezentat tabelele lui Negulescu anterior discuțiilor purtate cu Onea, după cum am arătat AICI.

Sursele ne-au precizat că această începere de urmărire penală urmată de demisia procurorului Onea și de cererea ministrului Justiției Tudorel Toader către CSM de a cerceta dacă este încălcată independența procuroarei Iordache, informație prezentată tot la Antena 3 și Romania TV, vor fi folosite de Sebastian Ghiță în cadrul procesului de extrădare din Serbia. Sincronizarea este impresionantă: pe 21 mai Antena 3 a anunțat că Înalta Curte din Serbia a confirmat că actele privind extrădarea lui Ghiță au ajuns pe masa judecătorilor, pe 22 mai procuroarea Iordache începe urmărirea penală in personam împotriva procurorului șef DNA Ploiești. În aceeași zi acesta demisionează din funcție „pentru a nu afecta credibilitatea și prestigiul instituției și pentru a nu crea o vulnerabilitate la nivelul Serviciului Teritorial Ploiești”, pe surse jurnaliștii lui Ghiță anunță că procuroarea Iordache plânge prin birouri din cauza presiunilor la care e supusă, inculpata- guristă Andreea Cosma cere intervenția ministrului Justiției și pe 23 mai Tudorel Toader se conformează și sesizează CSM pentru a verifica presupusele plânsete ale procuroarei.

Toată această telenovelă din care procuroarea Iordache a încercat să iasă printr-un comunicat transmis ulterior în care anunța că nu a fost supusă niciunei presiuni va fi folosită de Sebastian Ghiță în Serbia pentru a nu fi extrădat în România.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.