Polițiștii bucureșteni au deschis un dosar penal pentru amenințare și caută patru persoane care, miercuri, l-ar fi înjurat pe o stradă din centrul Bucureștiului pe președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos (foto), informează surse oficiale din Poliția Capitalei.
Conform surselor citate, Csaba Asztalos s-a prezentat, vineri, la sediul Poliției Capitalei și a depus o plângere în care a declarat că miercuri, 10 octombrie, în timp ce mergea pe Bulevardul Dacia, a auzit cum membrii unui grup de patru persoane, aflat la distanță, în spatele lui, l-au înjurat și i-au adresat cuvinte jignitoare legate de apartenența sa etnică.
Asztalos a menționat în plângere faptul că nu a reținut figura niciunuia dintre presupușii agresori. Ca urmare a plângerii depuse de președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), polițiștii au deschis un dosar penal pentru amenințare și încearcă să-i identifice pe cei care l-ar fi agresat verbal pe Csaba Asztalos.
„Inițial, nu am vrut să depun plângere, însă, la insistențele prietenilor, am făcut acest demers“, a spus Asztalos.
Un grup de ONG-uri i-a semnalat, sâmbătă, premierului Victor Ponta, printr-o scrisoare deschisă, că președintele CNCD, Csaba Asztalos, a fost „atacat stradal“, miercuri, în centrul Capitalei, de patru persoane, semnatarii cerând garantarea integrității fizice a acestuia și începerea unei anchete.
În afara precizării legate de plângere, Asztalos a spus că nu dorește să facă nicio declarație referitoare la incidentul menționat în scrisoarea ONG-urilor.
Dragoș Stănculescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















