DISTRIBUIȚI
baronul de olt tractorist vicepremierul

Ministerul Dezvoltării, condus de Paul Stănescu a făcut precizări într-un comunicat după ce G4Media a dezvăluit că Liviu Dragnea este unul dintre politicienii care au semnat protocol cu SRI. Deși când era ministrul Dezvoltării Liviu Dragnea și-a pus semnătura pe un astfel de document, recent el a criticat protocoalele semnate cu serviciile de informații, afirmând că ele „reprezintă baza scrisă pentru un sistem de poliţie politică”.
Paul Stănescu, supranumit întâiul tractorist al țării posesor și el de dosar penal vezi AICI, s-a gândit cum să dreagă busuiocul după ce presa a scris că Dragnea a fost un catalizator al „statului paralel”. Așa că a emis un comunicat în care admite semnarea în ani diferiți a două protocoale cu SRI-ul și actualizarea acestora de către miniștrii Dezvoltării dar îl nominalizează doar pe Eduard Hellvig: „În anul 2007, a fost semnat un protocol de cooperare între Serviciul Român de Informații și Ministerul Integrării Europene în problematica prevenirii și combaterii terorismului, revizuit în anul 2008. În anul 2012, ministrul de la acea dată, Eduard Hellvig, a semnat un Protocol de cooperare între Serviciul Român de Informații și Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului privind crearea cadrului tematic necesar schimbului de informații prin intermediul Sistemului Informatic Integrat, protocol revizuit în anul 2014 și aplicat până în prezent.”

Numai că jurnaliștii nu vor să meargă pe drumul indicat de Stănescu și în loc să pună tunurile pe Hellvig, îl prezintă cu breaking news pe Liviu Dragnea care conducea ministerul în 2014. Ghinion! Și nici UDMR-istul Laszlo Borbely care conducea ministerul în 2007-2008 nu se simte prea bine.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.