Acasă Actualitate Cîțu nu o pune pe Turcan interimară la Sănătate

Cîțu nu o pune pe Turcan interimară la Sănătate

DISTRIBUIȚI

Premierul Florin Cîțu va trimite, în cursul acestei dimineți, demisiile miniștrilor USR la Palatul Cotroceni. Este de așteptat ca șeful statului să le aprobe, iar ulterior să semneze pentru miniștrii desemnați interimar.

Conform ultimelor informații, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, de profesie notar, va prelua interimar Ministerul Sănătății. Acesta a mai condus Ministerul Sănătății între decembrie 2009 și august 2011, perioadă în care zeci de spitale au fost închise.

De asemenea, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării va fi condus interimar de Barna Tánczos, ministrul Mediului.

Premierul Florin Cîțu preia interimar Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în locul lui Cristian Ghinea. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, va fi interimar la Ministerul Economiei, în locul lui Claudiu Năsui. Ministrul de Finanțe, Dan Vîlceanu, va prelua Ministerul Transporturilor, în locul lui Cătălin Drulă.

Ministerul Justiției este deja condus interimar de ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, după demiterea lui Stelian Ion. În locul vicepremierului Dan Barna nu este nevoie de numirea unui interimar, acesta neavând un portofoliu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.