Home Auto Masina cu stele-n frunte

Masina cu stele-n frunte

DISTRIBUIŢI

Saptamana trecuta a intrat pe piata romaneasca un vehicul care pentru toata lumea are deja o stea in frunte sau mai degraba cinci, acestea fiindu-i acordate de un organism care pentru europeni nu mai are nevoie de nici o prezentare, EuroNCAP. De parca nu era suficient pentru a trezi invidia concurentei, respectivul automobil a mai primit o distinctie care sa-i mearga la suflet: -Masina anului 2003 in Europa-. Dupa atatea premii si laude, era de asteptat ca masina cu pricina sa-si ia lumea-n cap si sa se comporte ca o vedeta la moda, insa nu moda este cea care a impus respect europenilor in fata unei frantuzoaice pline de neprevazut.

Ajuns pe plaiuri mioritice, vehiculul a atras imediat atentia prin tinuta sa extravaganta, iar laurii cuceriti in vestul Europei au impins romanii catre showroom-uri, macar pentru a vedea cu propriii ochi aceasta minune a tehnicii. Reactiile ulterioare au fost care mai de care mai ciudate. Unii se arata entuziasmati, in timp ce altii au cautat minute in sir un loc in inima pentru un design prea avangardist in acceptiunea lor. Cam asta este si marea provocare pentru acest automobil venit parca de pe alta planeta: atragerea clientilor care accepta usor avangardismul, dar si convingerea celor care se tem sa clasifice ceva care nu seamana cu nimic cunoscut. Daca primii sunt gata sa accepte rapid un nou-venit, cea de-a doua categorie se arata greu de abordat la primul contact cu noua imagine a unui fost best-seller european. -Este foarte… ciudat, mai ales privit din spate-, este replica cea mai intalnita in randul privitorilor, aceasta caracterizare sumara lasand loc de interpretari pozitive sau negative, in functie de dorinta.

Innoirea gamei celui mai iubit producator francez de automobile in Romania a pus in carca importatorului o sarcina nemaiintalnita pana acum si plina de neprevazut. Chiar daca acesta a incercat sa indulceasca oarecum socul prin prezentarea in prealabil a unui model mai -rezonabil- din punct de vedere al designului si catre care putini romani si-au indreptat atentia mai ales din cauza pretului, provocarea ramane valabila. Va fi destul de greu sa-si invete cumparatorii sa accepte ceva -altfel-. Pentru asta este nevoie de timp si de bani pentru promovare si, cum nu ne indoim ca acesta are suficient din amandoua, este posibil sa asistam la nasterea unui best-seller romanesc, de aceasta data, neluand in calcul, desigur, Dacia. De altfel, in sprijinul importatorului, vor sosi, cat de curand, si ceilalti membri din familia frantuzoaicei, suficient de multi pentru a crea un curent de opinie favorabil si pentru a creste o cota de piata deja impresionanta.

Impunerea unui automobil nou pe o piata este intotdeauna o provocare, dar atunci cand masina respectiva are un design cu totul diferit fata de oricare alta, provocarea devine o lupta directa cu mentalitatile invechite. Daca suntem de acord ca importatorul are toate motivele sa nu depuna armele, ramane o singura incertitudine: cat de repede se vor pleca romanii in fata noului Megane II.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.