Acasă Cultură Carmen Sylva la Kassel

Carmen Sylva la Kassel

DISTRIBUIȚI

Anul acesta se implinesc, pe 17/29 decembrie, 160 de ani de la nasterea Reginei Elisabeta. Timp de trei zile, intre 20 si 22 noiembrie, ii va fi dedicat, pentru prima data, un colocviu international, organizat de directorul Muzeului Fratii Grimm din Kassel, Bernhard Lauer, cu sprijinul Deutsches Kulturforum ?ûstlisches Europa din Potsdam. Cuvantul de deschidere va fi rostit de doamna Brigitte Hamann, bine cunoscuta biografa a Imparatesei Elisabeta a Austro-Ungariei, care s-a aplecat cu atentie asupra operei literare a celebrei Sisi, remarcand nu numai apropierile literare, dar si cele umane dintre cele doua regine scriitoare. Pe langa comunicarile sustinute de istorici sau critici literari germani, vor exista trei comunicari ce vor fi prezentate de distinse personalitati din Romania: Ruxandra Beldiman, Castelul Peles din Sinaia, Adrian-Silvan Ionescu, Pictori documentaristi la Curtea Regelui Carol I, si Alexandru Beldiman, Arhitectura Bucurestilor in vremea Regelui Carol I.

Marilena Rotaru va prezenta documentarul sau dedicat Carmen Sylvei, iar Gabriel Badea Paun, autorul recentei biografii a Reginei Elisabeta, aparuta la Editura Humanitas, va prezenta un portret-eseu Carmen Sylva.

Plasticieni romani in Germania

Holurile Academiei din Munster si foaierul modern al bisericii Sf. Lambertus gazduiesc pana la sfarsitul acestei luni lucrari de pictura si grafica semnate de artistii Florin Mitroi si Ioan Cuciurca, intr-o expozitie organizata de Centrul Cultural Palatele Brancovenesti si Academia Social-Catolica Franz Hitze Haus. Selectia de 48 de piese, realizata de criticul Dan Haulica, a fost prezentata la vernisaj de dr. Thomas Sternberg, care a insistat asupra valorii europene a creatiei celor doi plasticieni, primita, de altfel, cu interes de publicul si presa germana de specialitate.

Centenarul nasterii Parintelui Dumitru Staniloae

Incepand de maine, pana in 14 noiembrie, Facultatea de Teologie Ortodoxa a Universitatii din Bucuresti, cu sprijinul Ministerului Culturii si Cultelor, Ministerului Educatiei, Cercetarii si Tineretului, Arhiepiscopiei Bucurestilor, Muzeului Taranului Roman, Societatii Romane de Radiodifuziune si Fundatiei Anastasia, organizeaza o seama de manifestari dedicate centenarului nasterii Parintelui Dumitru Staniloae (1903-1993). Maine, de la ora 9.30, Parintele Patriarh Teoctist si Prea Fericitul Anastasie, Arhiepiscopul Tiranei si a toata Albania, vor sluji Sfanta Liturghie, urmata de slujba de pomenire a parintelui. Tot maine, in Aula Palatului Patriarhiei, va avea loc Congresul International de Teologie, ce se va desfasura pana in 12 noiembrie, iar in Rotonda Palatului va fi vernisata expozitia document Dumitru Staniloae, ce poate fi vizitata pana la 23 noiembrie. Luni, la ora 14.30, este prevazut un pelerinaj la mormantul Parintelui Staniloae de la Manastirea Cernica, miercuri, la Facultatea de Teologie, va fi lansata cartea Un iconostas in memoriam de Sorin Dumitrescu si vor fi dezvelite lucrarile in bronz Sfanta Treime si Parintele Dumitru Staniloae, realizate de Silvia Radu si Vasile Gorduz. Muzeul Taranului Roman verniseaza joi, la ora 13.00, expozitia Stravezimea credintei in viata taranului. Pentru Dumitru Staniloae, iar la ora 19.00, la biserica Sfantul Grigorie Palama, Paraclisul Universitatii Politehnice, va fi o priveghere de seara. Manifestarile se incheie vineri, la ora 9.30, cu Sfanta Liturghie de la biserica Grigorie Palama. Despre exceptionala personalitate a Parintelui Staniloae, Episcopul Kallistos de Diokleia, profesor la Universitatea din Oxford, scria: -Prin conferintele, articolele si cartile sale, Parintele Dumitru Staniloae a transformat aproape de unul singur teologia ortodoxa romana, dandu-i o orientare radical diferita in perioada postbelica. (…) Cand vorbeste in Experienta lui Dumnezeu despre umanitatea, tandretea si delicatetea sfintilor, el zugraveste involuntar propriul sau portret. (…) Nu este numai profesor, ci si preot care iubeste Liturghia, nu numai un savant, ci si parinte duhovnicesc. Legatura dintre teologie si rugaciune, atat de des subliniata in opera sa, este evidenta de asemenea in persoana sa. Teologia nu este pentru el doar ceea ce studiaza, ci ceea ce traieste si este-.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.