
De 8 decembrie, Ziua Constituției României, de la a cărei intrare în vigoare s-au împlinit 20 de ani, în Aula Academiei Române, s-a desfășurat simpozionul cu tema „Dezvoltarea constituțională a României. Tradiție și modernitate“. Evenimentul a fost organizat de Institutul de Cercetări Juridice „Acad. Andrei Rădulescu“ al Academiei Române și Curtea Constituțională a României. În alocuțiunea de deschidere, acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, a subliniat importanța Constituției din 1991 „care a reașezat bazele statului român pe valorile democratice, deschizând calea modernizării și integrării euroatlantice a țării“. În continuare, președintele Academiei Române a afirmat: „Libertatea individuală, libertatea conștiinței, libertatea de exprimare, dreptul la educație, accesul la cultură consacrate expres de litera Constituției și promovate consecvent au creat un nou cadru propice stimulării și valorificării creativității personale, respectului demnității și a celorlalte valori și virtuți definitorii personalității umane, afirmării noului umanism al epocii postmoderne.“ Președintele Academiei Române a înmânat diploma „Meritul Academic“ domnului jurist Ioan Predescu, personalitate a jurisprudenței românești „pentru merite deosebite în promovarea democrației constituționale în România“.
După Ziua națională, Ziua Constituției este cea mai importantă sărbătoare a poporului român a afirmat Augustin Zegrean, președintele Curții Constituționale a României, „actul final al revoluției începută în 1989“, pentru că atunci au fost desființate instituțiile statului totalitar și s-au pus bazele statului de drept. „De atunci și de acum înainte încă multă vreme, instituțiile statului vor contribui la dezvoltarea principiilor statului de drept, pentru că numai un stat de drept poate să meargă cu demnitate în istorie, altfel se pierde“.
Tema propusă a fost relația dintre tradiție și modernitate în dezvoltarea constituțională a României, tradiția reprezentând, cum afirma prof. dr. Mircea Duțu, directorul Institutului de Cercetări Juridice, „elementul de continuitate și identitate“ și modernitatea, discontinuitatea prin receptarea și asimilarea noului, a influențelor străine, cel mai adesea occidentale. „Cele două fenomene nu se exclud ci, dimpotrivă, se presupun reciproc, împrumutul modern prin asimilare creatoare punând în evidență evoluția, importantă fiind proporția, echilibrul și conexiunile dintre ele în cadrul ecuației constituționale“. Dezvoltarea constituțională a României a stat sub semnul continuității prin discontinuitate, a îngemănării tradiției cu asimilarea noului sub influența diferitelor conjuncturi, ca singură soluție a modernizării statului în consonanță cu istoria europeană. „Poate că originalitatea constituționalismului românesc a constat tocmai în această extraordinară capacitate de reacție rapidă, receptare adecvată și adaptare treptată la realitățile noastre a valorilor și instituțiilor constituționale occidentale“.
File de istorie
Acad. Dan Berindei, vicepreședinte al Academiei Române, a înfățișat pe larg tradiția noastră constituțională între continuitate și discontinuitate. Un moment important în această evoluție îl reprezintă Actul de Unire și Independență elaborat de colonelul Câmpineanu, urmat în 1838 de un proiect de constituție „în care proclamase pământul românesc ca un pământ al libertății, ca și libertatea individuală, a cuvântului și evident separația puterilor, respectarea fidelă a Constituției, acceptându-se doar puterea dictatorială a suveranului în caz de război și numai în acel răstimp, iar în adunarea obștească urmau să fie reprezentanți toți românii fără deosebire socială“. În 1848, Mihail Kogălniceanu a elaborat un proiect de Constituție „alcătuit din 120 de articole și destinat evident viitorului stat național, care era proclamat în cel dintâi articol stat constituțional“. După Convenția de la Paris, în 1859, Comisia Centrală de la Focșani, instituție creată atunci, a elaborat o Constituție care statua „noua existență a românilor în cadrul statului național și modern“. După Unirea principatelor, Al. Ioan Cuza a inițiat o serie de reforme constituționale de inspirație bonapartistă, dar încă nu se putea vorbi de o Constituție. Abia din 1866 se a fost dată o Constituție după modelul belgian, care a fost valabilă până în anul 1923, când a fost înlocuită cu o altă Constituție, „care a continuat-o, dar a și adaptat-o și întregit-o la noile condiții istorice rezultate la încheierea primului război mondial“. În anul 1938, regele Carol al II-lea a adoptat o nouă Constituție, „o adaptare a Constituției din 1923 la regimul instituit de monarh în 1938 și care a ființat până la 5 septembrie 1940“. La 2 septembrie 1944 s-a revenit la Constituția din 1923, „cu unele întregiri excepții și cu întregirea ei printr-un act constituțional din 11 octombrie 1944 privind urmărirea și sancționarea celor vinovați de dezastrul țării“. Odată cu 13 aprilie 1948, când a apărut Constituția Republicii Populare Române, s-a trecut într-o nouă epocă istorică. Și această Constituție a fost supusă unor modificări și completări și înlocuită cu Constituția Republicii Socialiste România. „Aceste documente au fost expresia regimului de dictatură și au fost departe de a exprima dorințele și voința românilor.“
Cadru și măsură a dreptului
Ziua de 8 decembrie 1991, devenită Ziua Constituției, reprezintă deopotrivă un moment istoric și juridic în contextul mai larg al transformărilor din Europa de Est. Rolul Constituției din 1991, în calitate de „cadru și măsură a dreptului“ a fost prezentat în comunicarea susținută de prof. univ. Simina Tănăsescu, de la Facultatea de Drept a Universității din București și conf. univ. dr. Alexandrina Șerban de la Institutul de Cercetări Juridice. După 1989, statele din Estul Europei au optat pentru diferite strategii legislative, în România procedându-se la adoptarea unei noi Constituții, un moment de răscruce, o schimbarea fundamentală care a atras schimbări în toate sistemele conexe sistemului juridic. Curtea Constituțională și-a asumat misiunea de „asanare a legislației pre-constituționale, de filtru pentru toate prevederile care ar fi putut să contravină noului cadru juridic și a contribuit fundamental la schimbările care au urmat – crearea unor instituții ale statului cum sunt Consiliul Legislativ sau Avocatul Poporului“. Noua Constituție a avut un rol decisiv în configurarea unor concepte și aplicarea lor – statul de drept, controlul constituționalității legilor, garantarea drepturilor fundamentale prin intermediul unor instituții specializate. În timp, au fost aprobate și alte legi fundamentale cum sunt legea privitoare la descentralizare sau aceea privind statutul funcționarilor publici. Un alt moment de referință a fost reprezentat de modificările aduse Constituției în anul 2003, când „s-au creat premisele aderării României la structurile euroatlantice prin includerea unor norme juridice care au pus bazele unei participări active și reale a României în concertul națiunilor“.Cum se știe, acum se află în discuție o nouă revizuire a Constituției determinată de necesitatea adaptării la noile realități europene dar și la principiul stabilității, „care fără a fi un fetiș este vitală în garantarea valorilor democratice implementate în 1991“. În fapt, este un moment al revizuirii Constituțiilor din statele membre UE din perspectiva „regulii de aur“ al dezechilibrului bugetar. În Germania s-a făcut deja o revizuire, la fel în Spania, în Franța se pregătește iar Italia este în curs de a o realiza. Sunt numeroase discuții pe această temă, dar este cert că revizuirea apare ca o etapă necesară în adaptarea legii fundamentale la dinamica alertă a realităților, „care nu scade, ci crește valoarea acestei Legi Fundamentale“.
Au mai susținut comunicări prof. univ. dr. Iulia Antoanella Moțoc, Valentin Zoltán Puskás, prof. univ. Tudorel Toader, Petre Lăzăroiu, judecători la Curtea Constituțională. Din partea Comisiei de redactare a proiectului de Constituție au vorbit prof. univ. dr. Bucur Vasilescu și Marian Enache.
Prin conținutul lor ideatic, comunicările s-au constituit ca un bun început pentru o necesară dezbatere privind afirmarea unei identități constituționale românești, operațională în contextul integrării euroatlantice ca relație între dreptul din Uniunea Europeană și dreptul intern.
Colaborare cu Academia Română