Acasă Cultură Filmul ca rugaciune

Filmul ca rugaciune

DISTRIBUIȚI

Aparuta recent, cartea tinerei specialiste in filmologie Elena Dulgheru, Tarkovski. Filmul ca rugaciune, propune o abordare inedita a operei marelui cineast rus: apropierea de peliculele sale din perspectiva crestina. Chiar daca exegetii de pana acum au vorbit despre simbolistica si despre caracterul sacru ale filmului tarkovskian, cele doua concepte au fost vehiculate in acceptiunea lor moderna, occidentala, filosofica. Cel putin doua impedimente majore au stat in calea unui demers asemanator celui al Elenei Dulgheru. Apartenenta regizorului la un stat comunist, ateu prin definitie, si incapacitatea omului secolului XX de a percepe esenta crestina nedeclarata a unei opere de arta. Relevarea acestei caracteristici s-ar fi putut produce eventual in Occident, liber de opresiuni ideologice, dar acolo crestinismul de confesiune ortodoxa este, prin forta lucrurilor, mai greu sesizabil. Pentru a-si fundamenta teoria avansata, autoarea, dupa o substantiala Schita biografica a artistului, simte nevoia elucidarii unor concepte de teoria artei, care, treptat ii asigura argumentarea: -Fara a ignora ?çmateria?ê si limbajul sau cinematografic, vom incerca sa il studiem din directia acelor diagonale ale spiritului care ii articuleaza si ii definesc intregul operei; si, ca scop final, ne vor interesa locurile de intersectie ale acestor diagonale, nodurile de rezonanta care fac sa rasune atat de amplu mesajul artistic al operei sale-. Elena Dulgheru incepe cu o analiza a conceptului de sacru in arta, din perspectiva occidentala si orientala, punand semnul egal (pe buna dreptate in acest caz) intre metafizic si religios, continua cu dualitatea conceptului de spatiu in arta, cel virtual cuprinzand o vadita incarcatura spirituala chiar daca nu intotdeauna metafizica, urmareste arhetipurile din spatiul filmelor lui Tarkovski (casa: cea din copilarie – Oglinda, casa ca obiect al ofrandei – Sacrificiul, casa de imprumut – Nostalgia, lipsa casei – Copilaria lui Ivan, absenta unei case pe pamant – Rubliov, locuinta taborica – Calauza, apoi spatiul gradinii pe care il descopera ca arhetip al gradinii originare), continua cu matricele temporale ale filmului tarkovskian si ajunge la modelul christic si indumnezeirea materiei, intr-un demers interpretativ structurat pe o solida cunoastere a tuturor teoriilor moderne ale artei. Volumul este incheiat cu o seama de citate din scrierile regizorului, adunate sub titlul Filmul ca rugaciune, care incheie un cerc trasat la inceputul cartii prin afirmatia lui Tarkovski: -Arta este o forma de rugaciune. Omul nu traieste decat prin rugaciune-.

Desigur, ca orice noua abordare critica, si aceea a Elenei Dulgheru va convinge sau nu, va fi aprobata sau va starni controverse. Importanta cartii sta insa in caracterul ei inedit si de cap de serie, fiind prima lucrare din literatura critica universala care propune o asemenea abordare a filmologiei tarkovskiene. In prefata volumului, prof. univ. dr Manuela Cernat scrie: -Fata de nu putinii exegeti ai disparutului cineast, Elena Dulgheru este prima si, deocamdata, singura, care a avut intuitia sa-i descifreze creatia in cheie crestin-ortodoxa. Este adevarat, latura metafizica a filmelor lui Tarkovski a fost mentionata, mai mult sau mai putin superficial de exegeza occidentala, dar nici unul dintre analisti nu a sesizat esenta poeticii tarkovskiene – marturisire intru Dumnezeu- si conchide: -Cartea ei (Elenei Dulgheru n.n.) se numara printre putinele texte romanesti de filmologie demne sa stea pe rafturile bibliotecilor internationale…-.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.