Ghemuri de viata

N-o sa stim poate niciodata cu adevarat ce vor fi gandit Stan Smith si Tom Gorman in momentele in care multimea spectatorilor romani ii ovationa, dupa reeditarea finalei de acum treizeci de ani. Parca nici nu suna real: -dupa treizeci de ani-… E o groaza de vreme. Pana si muschetarii lui Alexandre Dumas s-au reunit mai iute. Ascultand aplauzele si strigatele de incurajare, americanii isi vor fi zis: -Da* cum a mai zburat timpul domnule…-. Dincolo de schimburile hazoase de mingi de la conferinta de presa, in spatele emotiei marturisite pentru primirea neasteptat de calduroasa a oamenilor de prin partile locului (ce sa-i faci, americanilor astia tot nu le intra in cap ca noi ii asteptam periodic), sufletul nu poate ocoli nostalgia. Nici macar sufletul tenismanului care si-a exersat indelung reflexul de a uita imediat punctul pierdut, ca sa poata juca mai departe.

De sus, din punctul in care camera le urmarea evolutia, Tiriac, Nastase, Smith si Gorman pareau desprinsi din straiele varstelor lor prezente, pareau proiectii holografice ale tineretilor, ori – si mai si – chiar tineretile importate in zilele noastre, printr-o extraordinara tranzactie… Un fenomen, ciudat pentru uscaturile care nu-si mai amintesc nici macar numele colegului de banca dintr-a-ntaia, s-a desfasurat atunci sub ochii nostri: cu fiecare minge lovita, din vole, cu reverul, un lob, un serviciu, mai zbura un an, in sens invers celui firesc, ridurile se scuturau de pe fetele spectatorilor, barbatii respirau ca niste baietandri, batranii fluierau ca-n adolescenta. Cele patru legende gafaiau pe terenul de zgura, impleticindu-se de oboseala, iar in jurul lor, peste tot, lumea intinerea vazand cu ochii. Parca o arena intreaga incapuse in masina timpului si depasise viteza legala pe drumul inapoi, spre anii poleiti.

Pe urma, cum se intampla cu fiecare vis televizat, s-a terminat spatiul de emisie. A trebuit sa ne frecam la ochi, careul siluetelor albe persistand o vreme pe retina, si am schimbat constiinciosi canalele – procedura standard de revenire la presiunea prezentului. Filmele cu batai impodobeau seara de sambata ca balurile de odinioara… O duduie cu pretentii de zana buna, care ingrijeste de surprizele placute ale natiunii, plutea angelic, intr-o vestimentatie ridicola… Jurnalele prezentau imagini cutremuratoare de la partidele de fotbal, desfasurate peste zi, care nu mai au nici o legatura cu sportul… Ghem, set, meci.