I.G. Murgulescu ?óÔé¼ÔÇ£ dascăl de excepție și creator de știință

Acad. Eugen Segal: Discurs de recepție

(Text prescurtat)
    Acad. Eugen Segal și-a consacrat discursul de recepție, rostit în Aula Academiei în ziua de 2 noiembrie,  academicianului I. G. Murgulescu, savantul și profesorul, care „face parte din galeria marilor personalități a căror viață a acoperit aproape un secol plin de frământări genera­toare de probleme deosebite“. De soluțiile pe care l-a adoptat „au depins viața și activitatea a numeroși dascăli și cercetători, dintre care unii mai lucrează și astăzi precum și existența unor instituții adecvate de profil“. Și o motivație personală: „Dacă astăzi sunt în situația de a prezenta discursul de recepție în Academia Română, aceasta se datorează în mare parte profesorului Murgu­lescu“.
Născut la 27 ianuarie 1902, Ilie G. Murgulescu a absolvit Facultatea de Științe din Cluj Napoca, unde și-a susținut docto­ratul, după care și-a continuat specializarea la Universitatea din Leipzig. Întors în țară a început cariera universitară, ajungând rector al Institutului Politehnic din Timișoara, apoi al Univer­sității din București. A ocupat funcțiile de ministru adjunct al Învățământului, ministru al Învățământului Superior, ministru al Învățământului și Culturii și ministru al Învățământului. Ca om de știință a adus numeroase contribuții în domeniile chimiei analitice, chimiei fizice și chimiei anorganice publicate în 213 de lucrări și studii apărute în reviste de prestigiu din țară și de peste hotare. A fost ales membru cores­pondent al Academiei Române în anul 1948, titular în 1952, vicepreședinte între 1959-63 și președinte între 1963-1966. În memoria sa, Institutul de chimie fizică al Academiei Române a primit numele „I. G. Murgu­lescu“. La fel și unul dintre pre­miile pentru chimie al Academiei Române.
Acad. Eugen Segal a relatat pe larg  felul exemplar în care acad. I. G. Murgulescu și-a înde­plinit toate aceste funcții, făcându-și datoria deși, cum se știe, istoria era neprielnică, prezentând fapte aproape neștiute în afara celor din preajmă.   Când, de pildă, a dorit să reconstruiască universitatea bucureșteană iar guvernul a renunțat motivând cu lipsa de fonduri, a spus: „Atât guvernele burgheze cât și cele socialiste nu aveau niciodată bani pentru dezvoltarea învățămân­tului și cercetării“. Ca ministru adjunct al Învățământului, a redat demnitatea profesorilor, interzi­când ca notarea studenților să se facă după originea socială, pentru a „nu se impieta asupra integri­tă­ții și conștiinței cadrelor didac­tice“. Altădată, când la o consfă­tuire cu rectorii institutelor de învățământ superior și decanii facultăților,  consilierul sovietic Malîșev voia să impună ordinea de zi, I. G. Murgulescu a spus: „Este regretabil ca o țară mare ca Uniunea Sovietică este repre­zentată de oameni atât de mici ca Malîșev“. Consilierul sovietic nu a mai revenit în România. În urma evenimentelor din Ungaria din 1956, I. G. Murgulescu „a fost eliberat din funcție fiind consi­derat vinovat de starea de spirit a studențimii române“. Atunci, „o comisie formată din Leonte Răutu, Constantin Pârvulescu și Nicolae Ceaușescu i-a reproșat că nu a făcut politica partidului, ci o politică personală care nu a asigurat o compoziție sănătoasă a studențimii“. Revenit la condu­cerea ministerului în 1960, a dispus reintegrarea tinerilor eli­mi­nați din motive politice. Pe vremea lui s-a trecut la învățământul de 12 ani și s-au format colective pentru elabo­ra­rea unor manuale care să înlocu­iască pe cele traduse din limba rusă, s-a introdus limba latină și elemente de calcul diferențial și integral pentru secțiile literare și științifice. S-a încercat la câteva școli predarea pe obiecte la clasele I-IV,  experiment care a avut rezultate bune, apreciate  de mari pedagogi ai lumii ca și de părinți și  a cărui aplicare  ar fi dus „un învățământ de nivel unic în lume“, la care s-a renunțat deoa­rece „implica cheltuieli prea mari“.
În timpul în care a fost președinte al Academiei Române, Gh. Gheorghiu-Dej a inițiat un proiect de hotărâre a Consiliului de Miniștri prin care Academia era somată să renunțe la activi­tatea de cercetare. I. G. Murgu­lescu s-a opus acestei hotărâri.  Atunci, Gaston Marin, unul dintre autorii proiectului i-a spus: „un membru de partid nu trebuie să se împotrivească“. Replica nu a întârziat: „eu mi-am făcut datoria să spun ce gândesc și dacă ei gândesc altfel, să-și asume răspunderea faptelor lor“. În cele din urmă, se pare că Gheorghiu-Dej a renunțat la hotărârea luată.  Implicându-se în activitatea de cercetare, făcea vizite în insti­tutele academice să cunoască dificultățile cu care  acestea se confruntau și făcea tot posibilul pentru remedierea lor. „Ca o consecință a acestei activități și a măsurilor corespunzătoare adop­tate, un număr important de cercetători au putut participa la manifestări științifice interna­ționale. Unii dintre aceștia au obținut burse la instituții presti­gioase de învățământ și cercetare din străinătate, desăvârșindu-și astfel pregătirea profesională.“ A făcut cunoscută Academia Română și prin alegerea unor savanți străini între membrii de onoare, între ei pe Ilia Prigogine, viitorul laureat al premiului Nobel. A fost o perioadă quasire­nascentistă  pentru Academie, când între membrii ei erau mari personalități ca Tudor Vianu, Al. Rosetti, Iorgu Iordan, Costin Nenițescu, Raluca Ripan, Teodor Burghele, Constantin Daicoviciu ș.a.
O bună parte din Discursul de recepție a fost dedicată activității științifice ale lui I.G. Murgulescu și contribuțiilor a căror valoare i-au adus prestigiu în comunitatea științifică națională și interna­țională. „Grație însușirilor sale profesionale și de  organizator. I. G. Murgulescu   a inaugurat o perioadă de strălucire a dome­niului. Profesorul a realizat faptul că dezvoltarea unei școli puter­nice de chimie fizică presupune în primul rând un învățământ modern al disciplinei. Acesta urma să fie ancorat în cunoașterea temeinică a fundamentelor dome­niului, a bazelor sale teoretice, a tehnicilor specifice, a rezultatelor experimentale și a tradițiilor existente în țară.“  A urmat o largă descriere a felului în care Profesorul își concepea cursurile, „un exemplu de fluență și ordine“, actualizate continuu, încât tinerii de la catedră „se întrebau când a avut profesorul timpul necesar lecturii și asimilării noului material cu care erau îmbogățite“.  Pentru desă­vârșirea studiilor, tinerii săi colaboratori au fost trimiși la instituții de învățământ și cercetare din străinătate. Dintre îndemnurile  adresate colabora­torilor, revenea ca un leitmotiv: „Să formați cadre cărora să le cultivați încrederea în știință“.  Așa s-a făcut că „sub îndrumarea sa s-au format 23 de doctori în chimie din care șapte au devenit doctori docenți, doi sunt membri corespondenți și alți doi membri titulari ai Academiei Române“.   
Ținuta științifică a discursului de recepție, presărată cu evocări mai puțin cunoscute au condus la concluzia: „I. G. Murgulescu a fost un mare intelectual al acestei țări dublat de un mare om. A realizat lucruri deosebite și a ajutat oamenii să se desăvâr­șeas­că și să lucreze. Rezultatele au fost pe măsura așteptărilor, acti­vitatea sa constituindu-se într-un etalon de muncă și de viață“.
În răspunsul dat, acad. Marius Andruh, președintele Secției de Științe Chimice, fost student al acad. Eugen Segal, după ce a enumerat numeroasele contribuții științifice recunoscute pentru valoarea lor de specialiștii din țară și din străinătate, a evocat cei peste 50 de ani viață și de activitate de la Universitatea din București. „Atmosfera specială de emulație din laboratoarele de cinetică…, numărul mare de studenți excepționali pe care i-ați atras spre cercetare. I-ați crescut cu exigență, dragoste și genero­zitate. Mulți dintre aceștia sunt azi, la rândul lor, nume cunoscute în comunitatea științifică inter­națională. Sunteți mândru de ei, după cum ei sunt mândri de a  se fi format într-o puternică școală de cercetare.“

ANUNȚ
Academia Română scoate la concurs de promovare internă postul de secretar științific cu normă întreagă de patru ani la Institutul de Cercetări Antropologice
„Fr. Rainer“.
Dosarele se primesc la sediul Institutului de Cercetări Antropologice până pe data de 24 noiembrie a.c. (inclusiv), ora 15.00. Afișarea dosarelor admise se va face pe 29 noiembrie la sediul Institutului. Relații suplimentare se pot obține zilnic la Institut de Cercetări, între orele 10.00-15.00, la numărul de telefon: 021.317072 sau la Academia Română, telefon:021.2128661. 

Colaborare cu Academia Română