La împlinirea vârstei de 75 de ani, acad. Mihai Drăgănescu (1929-2010) mărturisea: „Viața mea a fost, în primul o viață de idei, concepte, teorii și acțiune în lumina acestora“. Au trecut de la încetarea din viață a omului de știință, profesorului și gânditorului mai bine de doi ani și în perspectiva lor . se pot desprinde noi semnificații valorice ale operei sale. Prilejul a fost oferit de sesiunea cu tema „Societatea informațională – societatea cunoașterii“ desfășurată în aula Academiei Române. În alocuțiunea de deschidere, acad. Ionel Haiduc, președintele Academiei Române, a evocat personalitatea academicianului Mihai Drăgănescu, primul președinte al Academiei Române după 1990, de a cărui nume se leagă procesul de renaștere al celui mai înalt for de știință și cultură. Au urmat comunicările susținute de: acad. Valentin Vlad, vicepreședinte al Academiei Române – Lumină și informație; acad. Florin Gh. Filip, Președinte Secției de ?ê?£tiința și Tehnologia Informației – Modelul elicei triple în inovare; ing. Nora Rebreanu – Academicianul Mihai Drăgănescu implicat în viața social-politică: Viceprim-ministru, Ambasador; acad. Gh. Tecuci – Asistenți cognitivi instruibili; acad. Dan Tufiș – Traducerea automată în România; prof.dr.ing.Adrian Rusu, membru corespondent al Academiei Române – Catedra de Dispozitive – Punct unghiular al activității profesorului Mihai Drăgănescu; prof. dr. ing. Gheorghe ?ê?£tefan, membru corespondent al Academiei Române – ?ê?£tiința integrativă a conștiinței; prof. dr.ing. Marius Guran, membru de onoare al Academiei Române – Societatea Informațională – Societatea Cunoașterii, ca tranziție de la Societatea Industrială, sub impactul tehnologiilor informaționale și de comunicații; prof. dr.Ing. Corneliu Burileanu – Tehnologia limbajului vorbit; prof. dr.ing. ?ê?£tefan Iancu – Cunoașterea istoriei culturii tehnico-științifice naționale, o condiție necesară pentru stimularea activității creative; dr.ing. Doina Banciu – Biblioteca digitală în Societatea Informațională; dr. Ionuț Vulpescu, Noul umanism sau întâlnirea dintre știință și religie și Ion Iliescu, fost președinte al României. În memoria sa, la Biblioteca Academiei Române a fost deschis cabinetul „Mihai Drăgănescu“.
Evocând personalitatea academicianului Mihai Drăgănescu cu care a colaborat de-a lungul anilor, Ion Iliescu a subliniat că „a fost, incontestabil, omul de idei și de suflet al unei adevărate mișcări intelectuale, în consens cu ceea ce se petrece pe plan internațional, contribuind la conectarea țării și a specialiștilor noștri la cercetarea de vârf de cea mai mare actualitate, care a influențat întreaga dezvoltarea științifică și tehnologică la confluența secolelor XX și XXI“. Născut la 6 octombrie 1929 în comuna Făget, județul Prahova, Mihai Drăgănescu a urmat studiile liceale la Ploiești și pe cele universitare la Institutul Politehnic din București, luându-și doctoratul în 1957 cu teza „Capacitatea tuburilor electronice și dependența lor de condițiile de funcționare“. A parcurs toate treptele ierarhiei universitare, ajungând profesor la Facultatea de Electronică și Telecomunicații, apoi prodecan și decan. Este unanim apreciat ca întemeietorul școlii românești de dispozitive și microelectronică. În calitate de coordonator al informaticii românești a avut mai multe inițiative între care construirea rețelei naționale de centre teritoriale de calcul, introducerea informaticii în curriculum învățământului superior politehnic, dezvoltarea industriei de soft din România. În domeniul microelectronicii a creat o disciplină originală – electronica funcțională. În anii 1989-90, a ocupat funcția de viceprim-ministru în guvernul condus de Petre Roman, când, prin decretul nr. 4 din 5 ianuarie 1990, a fost dat decretul de organizare și funcționare al Academiei Române, fiind ales președinte al acesteia între 1990-1994, începând procesul de renaștere al Academiei Române. Au fost reprimiți în Academia Română toți membrii care au fost excluși în anul 1948, s-a creat o rețea academică de cercetare prin readucerea institutelor de cercetare, înființarea de institute și secții noi. În 1991, a susținut discursul de recepție cu tema „Tensiunea filosofică și sentimentul cosmic“. În următorii patru ani a fost ambasador al României în Belgia.
Preocupările sale științifice au fost completate armonios de cele filosofice, Mihai Drăgănescu fiind autorul unui sistem filosofic original, structural-fenomenologic, o concepție integrativă asupra existenței în scopul unei modelări integrative a realității. Mărturisea că, student fiind, a avut ideea de gândi existența și nonexistența în termenii unui experiment filosofic. Deși dedicat cu întreaga putere de muncă și creație activității științifice și universitare, Mihai Drăgănescu a găsit timp pentru preocupările sale de filozofie cu totul neconforme cu teoria materialist dialectică și istorică dominantă a timpului. Prin ani, a publicat volumele „Sistem și civilizație“, „Profunzimile lumii materiale“, „Ortofizica“, „Inelul lumii materiale“, „Informația materiei“, „Eseuri“, „Societatea conștiinței“ ș.a.
Din perspectiva științei și tehnologiei informației, gânditorul român pornește de la sesizarea nevoii de a schimba paradigma conștiinței, argumentând că: „Omenirea nu a fost capabilă să asigure gestiunea planetei noastre. Este un eșec istoric grav la care s-a contribuit din mai multe direcții, din nefericire și a bisericilor. Istoria noastră a devenit istoria acestui eșec… Omenirea se găsește astăzi în fața unei mari sfidări ale cunoașterii tehnologice și spirituale.“ O soluție este „societatea conștiinței“ și Gheorghe ?ê?£tefan apreciază că începutul a fost ipoteza „conștiinței fundamentale“ asupra existenței. Metodologia cercetării pornește de la triada „structură, arhitectură, fenomen“, corespunzătoare celei clasice – rațional, imaginar, spiritual“. Pentru lumea contemporană, problema conștiinței continuă să fie o provocare care a generat discuții dintre cele mai aprinse. Este vizibilă o tendință spre integrare care, la nivelul metodelor de cercetare, presupune „transformarea alternativelor în complementarități“ pentru care metoda structural-fenomenologică propusă de Mihai Drăgănescu reprezintă o oportunitate. Mai întâi, societatea cunoașterii, folosind Internetul și cartea electronică și procedee electronice de învățare, scria Mihai Drăgănescu, urmărește extinderea și aprofundarea cunoașterii științifice și a adevărului despre existență, fiind singurul mod prin care se va asigura o societate sustenabilă din punct de vedere ecologic și va fi o nouă etapă în cultură. Așa fiind, ea „asigură bazele unei viitoare societăți a conștiinței, a adevărului, moralității, creativității și Spiritului“.
Perspectiva se extinde pentru a cuprinde cele mai noi tehnologii informaționale ce fac să se întrevadă posibilitatea apariției unei conștiințe artificiale, chiar a unui „robo sapiens“. Efectele apariției acestui „robot înțelept“ pot fi multiple, între ele unele de-a dreptul dramatice, însă de dorit ar fi ca relațiile cu homo sapiens să fie „de competiție și cooperare“. Se fac prognoze, se elaborează scenarii pentru a contura un răspuns la întrebarea dacă va fi posibilă o diminuare a efectelor distrugătoare ale acțiunilor omului ce au și determinări biologice. Proiectul unei asemenea societăți poate să pară utopic, însă întemeierea lui pe știință și tehnologie îl face „posibil de atins dacă impulsul biologic al omului al omului natural poate fi frânat, din conștiința omului sau din afara ei, fie prin participarea unor conștiințe artificiale evoluate din conștiința bună a omului sau prin modificarea biotehnologică a structurii omului“. Analiza de detaliu a ideilor savantului-gânditor configurează un nou umanism ca răspuns la provocările și incertitudinile acestui început de secol și mileniu, care pentru Ionuț Vulpescu sunt „secularizarea radicală a vieții spirituale, riscul nuclear și cel terorist, bioetica și dilemele morale ale progresului științific“. În avangarda acestor căutări, concepția lui Mihai Drăgănescu este construită pe tradițiile filosofiei noastre și „ experiența unei vieți închinate cercetării științifice avansate“. Este, într-adevăr, mai mult decât interdisciplinaritate, afirmându-se ca o metodă organică a cărei aplicare ar putea face posibil și util dialogul dintre știință, filozofie și religie spre o unitate superioară între cunoaștere și acțiune în care omul să dea măsura libertății sale ca responsabilitatea asumată.
Colaborare cu Academia Română
