DISTRIBUIȚI

În urma scrisorii deschise a celor nouă medici din Spitalul Colțea și a interviului acordat ziarului CURENTUL în care aceștia arătau cum Consiliul Medical din Colțea a votat să nu mai folosească 24 de paturi ca să nu mute secția COVID cum ceruse DSP, purtătoarea de cuvânt a Spitalului Colțea a mințit la televiziunea națională că nu se renunță la cele 24 de paturi deși în AVIZUL TEMPORAR 18844 emis chiar ieri de DSP scrie negru pe alb că cele 24 de paturi sunt puse în conservare. Vezi foto.

Menționăm că spitalele din subordinea PMB nu comunică nici măcar un cuvânt fără acordul directorului general al ASSMB, JR Vasile Apostol, zis GIM.

Cei nouă medici din Spitalul Colțea au trimis luni seara întregii prese o serie de

Precizari ca urmare a interviului acordat la TVR1 de Purtatorul de cuvant al Spitalului Coltea, dr Raluca Grigore

„Pentru corecta informare a opinei publice, medicii din Clinica Medicala Coltea, care au transmis informatia conform careia in urma operationalizarii paturilor COVID din spital “se alege cea mai proasta solutie: 28 paturi pentru bolnavii COVID-19 cu inghetarea a 24 de paturi care nu mai pot fi utilizate pentru ingrijirea pacientilor cu patologie grava non-COVID” (autocitare din “Scrisoare deschisa adresata Dlui Primar Nicusor Dan”) transmit urmatoarele:

In cadrul emisiunii de Stiri de la TVR 1 de azi, de la ora 20, dna dr Raluca Grigore, in calitatea sa de Purtator de cuvant al Spitalului Coltea afirma: “Nu se renunta la 24 de paturi, din contra, se ofera pacientului care, odata negativat COVID, nu poate fi externat pentru ca are o patologie care necesita spitalizare”.

Afirmatia este una mincinoasa si calomnioasa. Pentru justa informare a opiniei publice atasam copie din Avizul temporar nr 159/1.10.2021, inregistrat la Registratura Spitalului Coltea azi, 4.10.2021 si transmis de inlocuitorul sefului sectiei de Medicina Interna colectivului Sectiei de Medicina Interna, in care este cuprins actualul plan de rezilienta. Explicam ca “punerea in conservare” a unor saloane inseamna inchiderea completa a acestora, plastic “lacat pe usa”.

Corect ar fi fost ca Purtatorul de cuvant al Spitalului Coltea sa fi citat din interviul colegilor din Clinica Medicala, acordat in cursul zilei precedente:

“Repoter: Ce solutii identificati?

dr Ilinca Savulescu-Fiedler: Managerul a propus transformarea intregului etaj (52 paturi) in paturi COVID. Dar nu se poate, caci se depaseste procentul stabilit (10% din toate paturile din spital). Adica: 10% din 311 paturi: 8 COVID ATI si 28 Medicala (un pic peste 10%; credem ca s-a stabilit acest numar in functie de locatie, dar in fine). Pe de alta parte este si problema oxigenului (dar aici este foarte probabil ca exista toata grija conducerii Spitalului tinand cont de specificatiile uzinei de oxigen etc).

Deci, cele 24 paturi nu trebuie inghetate: pe ele pot fi internati in continuare pacienti care nu mai sunt contagiosi si care au patologie care reclama ingrijirea in continuare. In niciun caz puse in conservare (acesta este termenul). Nu putem pierde niciun pat pentru pacienti!

Evident ca solutia cea mai buna atat pentru pacientii COVID cat si cei Non-COVID (si pentru cele 4 serii de studenti, de ce nu?) ar fi fost relocarea temporara de paturi din ORL la etaj (nici noi nu ne dorim permanentizarea), si organizarea zonei rosii la parter, asa incat sa fie o situatie cat mai buna. Daca Clinica Medicala era la parter, nu era nicio problema! “ (autocitare din interviul acordat)

Transmiterea de date false in spatiul public, dincolo de incercarea de denigrare a celor 9 medici din Clinica Medicala si de minimalizare a interventiilor corecte in raport cu drepturile pacientilor la ingrijire, este o incercare de inselare a cititorului si de acoperire a unei decizii in mod evident lipsita de intelepciune.

Avem o intrebare pentru conducerea Spitalului, reprezentata de managerul interimar, dr Paul Iordache:

Purtatorul de cuvant al Spitalului poate transmite punctul de vedere cu acordul managerului. Este acesta punctul de vedere agreat si transmis de dumneavoastra? Daca da, cum pare a reiesi din interviu (“Total fals”, sustine conducerea), atunci este un fals grosolan transmis in spatiul public si inadmisibil.

Avem si doua recomandari pentru Purtatorul de cuvant, in situatia in care nu exprima punctul de vedere al conducerii: intrucat reprezentati Spitalul Coltea aveti obligatia de a transmite informatii reale. Transmiterea de informatii neadevarate cu adevarat prejudiciaza imaginea Spitalului Coltea. Cand preluati idei/solutii (doar idei/solutii potentiale, intrucat nu se pot aplica in absenta dispozitiilor legale, pe care le inscrie Avizul temporar emis de DSP) propuse de alte persoane nu uitati, va rugam, sa le respectati primatul, altminteri este furt intelectual.

In mod evident, sunteti datoare/datori sa transmiteti scuze colectivului Sectiei de Medicina Interna, care contrar celor pe care le afirmati, intelege foarte bine reorganizare activitatii in spital.

Dr Ilinca Savulescu-Fiedler, Dr Adriana Gurghean, Dr Dan Spataru, Dr Roxana Siliste, Dr Ana Maria Vintila, Dr Raluca Ciomag, Dr Anca Mihailescu, Dr Corina Homentcovschi, Dr Ioana Tudor

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.