Acasă Economia de Dreapta 10 croșee de stânga aplicate de USL economiei românești

10 croșee de stânga aplicate de USL economiei românești

DISTRIBUIȚI

În 16 luni de zile, domnul premier Victor Ponta ne-a arătat ce înseamnă guvernul condus de el: incompetență în formă agravată, performanță zero, clientelă politică recompensată cu locuri de muncă în organismele guverna­men­tale, lipsă de transparență a instituțiilor publice, economie sugrumată. USL persistă în a se juca inconștient cu economia românească. Vă este chiar atât de indiferentă soarta românilor?

USL a dat 10 croșee de stânga economiei românești și bunăstării românilor:
1. USL a promis „un milion de locuri de muncă“, dar în realitate șomajul a crescut. Numărul șomerilor a crescut cu 38.000 persoane în luna iulie a acestui an comparativ cu aceeași lună a anului precedent, ajungând la 739.000 persoane, calculat conform criteriilor Biroului Internațional al Muncii (BIM). Rata șomajului a ajuns la 7,5%, identică cu cel mai ridicat nivel al șomajului din timpul celei mai dure crize economice (din martie 2010).
Numărul șomerilor înregistrați a crescut și el cu 8,8%, adică cu aproximativ 38.000 persoane, în luna iulie 2013, comparativ cu aceeași lună a anului 2012 și se ridică la 466.932 persoane, conform anchetelor realizate de Agenția Națională pentru Ocuparea forței de Muncă (ANOFM).
2. Inflația este o luptă pierdută de USL, care îi costă usturător pe români. Rata anuală a inflației a fost de 4,4% în luna iulie, a doua cea mai mare din UE. Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 3,9%, cele nealimentare cu 5,5%, iar serviciile cu 3% în luna iulie 2013 față de aceeași perioadă a anului trecut. Vă reamintesc că în luna aprilie 2012 (ultima luna de guvernare a PDL) inflația anuală era de două ori și jumătate mai mică, de 1,8%.
Prețul carburanților a crescut în România sub guvernarea USL, în timp ce în UE a scăzut. Benzina s-a scumpit cu peste 6% și motorina cu aproape 1% de când este USL la guvernare, iar în UE prețurile au scăzut cu 3-4%.
3. Creșterea economică nu se resimte în puterea de cumpărare a românilor. Degeaba au fost reîntregite salariile bugetarilor și au fost crescute salariul minim și pensia, dacă prețurile s-au majorat și ele foarte mult. Degeaba se anunță creștere economică de 1,8% în primul semestru al acestui an dacă consumul românilor și investițiile scad. În luna iulie a acestui an, doar anul agricol extrem de bun a dus la o diminuare a ratei inflației. Așa se face că, pe fondul acestei ieftiniri temporare a alimentelor, puterea de cumpărare a românilor a crescut ușor, cu 0,7% (creșterea cu 5,1% a salariului mediu net a depășit rata inflației de 4,4% în luna iulie a acestui an). În schimb, creșterea pensiei cu 4,4% a fost complet anulată de scumpirea prețurilor de consum cu același procent. Vă reamintesc că luna precedentă, când încă nu se vedeau roadele anului agricol bun, puterea de cumpărare a unui salariat scăzuse cu 1,8%, iar cea a unui pensionar cu 1%.
4. Consumul românilor s-a dimi­nuat. România a înregistrat a opta cea mai slabă evoluție anuală a cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul din UE în luna iulie a acestui an față de aceeași lună a anului precedent, cu o scădere de 0,2%. În plus, resursele de energie primară au scăzut cu 12,4%, iar cele de energie electrică cu 7,2% în primele șapte luni ale acestui an față de aceeași perioadă a anului 2012.
Ceva de mirat? Era și normal după ce USL a introdus sau majorat nu mai puțin de 28 de taxe și impozite în doar 16 luni de guvernare. Nu a scăpat nimeni neimpozitat, nici micul fermier, nici micul antreprenor, nici românul de rând. Reamintesc USL că taxarea este cea mai perversă formă de tăiere a salariilor și pensiilor tuturor românilor.
5. 1 din 5 români îndatorați la bancă au întârzieri mari la plata ratelor. Creditele neperformante, adică întârzierile mai mari de 90 de zile la plata creditelor, au ajuns la o pondere de 20,9% în total credite și dobânzi în luna iulie 2013, în creștere cu 4,6 puncte procentuale față de luna aprilie 2012.
6. Românii construiesc mai puțin. Lucrările de construcții au scăzut cu 2,2% în primele șapte luni al acestui an față de aceeași perioadă din 2012, ca urmare a diminuării cu aproape 12% a volumului lucrărilor de construcții noi. În luna aprilie 2012 (ultima luna de guvernare a PDL) construcțiile erau în plin avânt, înregistrând o creștere de 27% față de luna precedentă și de 23% față de luna aprilie 2011.
7. Deficit înregistrat de adminis­trațiile locale în anul 2012 pentru prima dată în ultimii ani. În anul 2012, administrațiile locale au înregistrat pentru prima dată în ultimii ani deficit bugetar, de peste 200 milioane de euro, adică în jur de 1 miliard de lei. Deficitul înregistrat în anul 2012 se datorează în principal creșterii cheltuielilor cu bunuri și servicii cu 1,15 miliarde lei, a cheltuielilor de personal cu 650 milioane de lei și a cheltuielilor cu asistența socială cu 70 milioane lei.
8. Execuția bugetară este un permanent semnal de alarmă al ineficienței cu care USL gestionează bugetul statului. Cheltuielile cu investițiile au scăzut cu 14,4% și cheltuielile de personal au crescut cu 16,4% în primele șapte luni ale acestui an față de aceeași perioadă a anului precedent. Un buget care pune accent pe cheltuielile aparatului birocratic în detrimentul investițiilor nu duce la creștere economică sustenabilă pe termen lung.
Sumele primite de la UE au scăzut și ele cu 0,6%, în condițiile în care USL anunțase că se bazează pe o creștere considerabilă a acestor venituri bugetare în anul 2013 pentru a putea face față cheltuielilor și a putea menține sub control deficitul bugetar.
9. Companiile de stat sunt puse pe butuci. Promisiunea salvării a adus pierderi și disperare în patru mari companii de stat: Oltchim, Hidroelectrica, CFR Marfă și CFR Călători. La Oltchim și CFR Marfă s-au înregistrat pierderi duble, respectiv cvadruple în anul 2012 față de anul precedent. La Hidroelectrica și CFR Călători profiturile înregistrate în anul 2011 s-au transformat în pierderi. Această situație dezastruoasă a celor patru mari companii de stat a dus la disponibilizarea a câte aproximativ 1.000 de oameni de la Oltchim și Hidroelectrica. La CFR Călători și CFR Marfă s-au anunțat alte 4.500 de disponibilizări noi.
10. Investitorii străini ne evită. Investițiile străine directe (ISD) au scăzut cu aproape 20% și au ajuns la 666 mil. euro în primul semestru al acestui an. Diferența față de cele 10 miliarde euro promise de Ponta e uriașă. Acest guvern este total decuplat de la realitatea economică.
Cel mai mare regres este însă cel de-al XI-lea. Nu este încurajată munca și dezvoltarea, ci mâna întinsă, arbitrariul, consumul irațional al resurselor naționale și taxele cu care sancționează proprietatea și inițiativa.

Andreea PAUL
Prim-vicepreședinta PDL
Deputat de Țara Oașului, Satu Mare
Comisia de Buget-Finanțe
Lector univ. dr. la Facultatea de Relații Economice Internaționale, ASE
E-mail: andreea_vass@yahoo.com
Website personal: www.andreeapaul.ro
Facebook: http://www.facebook.com/andreea.vass

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.