
Bursa de la București a crescut ușor, cu 0,16%, în prima parte a ședinței de ieri, într-o piață în care atenția jucătorilor a continuat să fie orientată spre acțiunile Fondului Proprietatea (FP), care au atins un nou maxim istoric, de 0,7120 lei/titlu. În prima parte a ședinței de luni, prețul a urcat pentru câteva momente la maximul istoric de 0,7120 lei. În jurul orei 10:40, titlurile Fondului erau cotate la 0,7105 lei, preț cu 0,35% peste ziua precedentă. Evoluția de luni dimineață a venit pe un rulaj de 1,3 milioane lei, acțiunile FP acoperind 65% din lichiditatea totală, de 2,05 milioane lei (460.000 euro). În prima parte a ședinței, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, a crescut cu 0,18%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, a avansat cu 0,34%.
În același timp, indicele BET-FI, al acțiunilor celor cinci SIF-uri și al titlurilor Fondului Proprietatea, a urcat cu 0,22%. Indicele BET-XT a crescut cu 0,17%, în timp ce indicele BET-BK s-a plasat aproape de închiderea de vineri. Indicele BET-XT reflectă evoluția primelor 25 de acțiuni românești în funcție de lichiditate, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea, iar BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acțiuni, inclusiv titlurile băncii austriece Erste, SIF-urile și Fondul Proprietatea. Bursele europene au deschis luni în urcare, la maximul ultimilor 5 ani, după ce Lawrence Summers și-a retras candidatura pentru funcția de președinte al Rezervei Federale a Statelor Unite. Piețele au fost susținute în ultimele două săptămâni de datele economice peste estimări din China și de amânarea unei decizii privind o intervenție militară în Siria.
Dan Marin
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















