Home Economic-Financiar Avertisment de la BNR: Rata inflației s-ar putea dubla în septembrie

Avertisment de la BNR: Rata inflației s-ar putea dubla în septembrie

DISTRIBUIŢI

Rata anuală a inflației a coborât, în prezent, sub 2%, dar ar putea crește, în septembrie, până la 4% din cauza variației puternice a prețurilor volatile, la legume, fructe, ouă, a declarat, ieri, pentru Agerpres, Lucian Croitoru, consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României, într-o conferință de specialitate.
?óÔé¼?¿"Chiar dacă în mai am înregistrat o rată anuală a inflației de 1,79%, din cauza efectelor de bază negative vom avea, la sfârșitul anului 2012, o inflație de 3,2%. Creșterea economică a României este sub potențialul său, dar în prezent ne confruntăm cu o serie de evoluții ale mediului extern, ale fluxurilor de capital și ale volatilității prețurilor care pot avea un impact nefavorabil. Rata lichidității este în declin, dar a început să se stabilizeze și este pe un palier bun. Banca Națională este pregătită, a stabilit un cadru de abordare a tensiunilor financiare pentru stabilizarea acestora. România are fundamente bune, însă totul depinde de ce se întâmplă în zona euro", a precizat Lucian Croitoru, în deschiderea conferinței "Factoringul în Europa Centrală și de Est". ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿Creșterea economică a României trebuie să se bazeze pe îmbunătățirea competitivității și pe o rată mult mai ridicată a absorbției fondurilor europene. Investițiile au avut, în 2011, ponderea cea mai însemnată în creșterea economică, conform oficialului BNR, care a atras atenția asupra importanței intrărilor de capital pentru o prognoză economică optimistă. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿"În 2012, s-ar putea ca principala contribuție la creșterea economică să vină din zona consumului. Aceasta nu înseamnă că ne bazăm estimarea pe creșterile salariale. Aceste creșteri s-ar putea să nu meargă spre consum, ci spre plata unor datorii", a mai spus Croitoru. ?óÔé¼?¿?óÔé¼?¿

Dan Marin

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.