Acasă Economic-Financiar Certificatul energetic al clădirilor va deveni obligatoriu la 20 iulie

Certificatul energetic al clădirilor va deveni obligatoriu la 20 iulie

DISTRIBUIȚI

Proprietarii vor fi obligați, din 20 iulie, să prezinte certificatul energetic al clădirii potențialului cumpărător sau chiriaș, la tranzacționarea imobilelor.
Obligativitatea certificatului energetic a fost introdusă prin Legea 159/2013, publicată săptămâna trecută în Monitorul Oficial, pentru modificarea și completarea Legii 372/2005 privind performanța energetică a clădirilor.
Noua lege prevede ca pentru clădirile sau unitățile de clădire care se vând sau se închiriază, investitorul/proprietarul/administratorul este obligat să pună la dispoziția potențialului cumpărător sau chiriaș, după caz, anterior perfectării contractului, o copie de pe certificat, astfel încât acesta să ia cunoștință despre performanța energetică a clădirii. La încheierea contractului de vânzare-cumpărare proprietarul are obligația de a transmite certificatul, în original, noului proprietar.
De asemenea, la data înregistrării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv de închiriere, proprietarul are obligația de a depune la organul fiscal competent o copie de pe certificat, iar originalul va rămâne în posesia proprietarului.
Obligativitatea certificatului energetic trebuia să intre în vigoare încă de la începutul anului 2010, dar a fost amânată de mai multe ori, după ce notarii au susținut că măsura va majora prețul caselor vechi cu 5-10% și va bloca tranzacțiile, iar Guvernul a apreciat că procedurile de aplicare a noului sistem nu sunt suficient de clare și că numărul de auditori energetici este insuficient.

Dan Marin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.