Acasă Economic-Financiar Profesor universitar de economie: câștigurile reale nete s-au diminuat în ianuarie cu...

Profesor universitar de economie: câștigurile reale nete s-au diminuat în ianuarie cu 5,5% față de decembrie

DISTRIBUIȚI

„Rata inflației a cunoscut în februarie o creștere la un nivel care nu a mai fost atins de aproape cinci ani, ajungând la 4,72%, cel mai mare nivel de după iunie 2013. Promisele creșteri salariale nu s-au concretizat în acest an, după mutarea contribuțiilor fiscale în sarcina salariaților, ci dimpotrivă, câștigurile reale nete s-au diminuat în ianuarie 2018 cu 5,5% față de decembrie 2017. Cei doi factori, rata anuală a inflației în creștere galopantă și diminuarea câștigurilor reale nete, au condus la o depreciere semnificativă a puterii de cumpărare a salariaților. Acum ies la iveală efectele nocive ale guvernării haotice, bazată doar pe propagandă, pe creșteri salariale vizibile doar pe hârtie, nu și în buzunarele românilor”, susține Marilen Pirtea profesor universitar de economie și rector al Universității de Vest din Timișoara.

„Datele statistice asupra indicatorilor economici și fiscali ai României la acest început de an arată clar cum sunt cifrele reale ale guvernării, negative și deloc îmbucurătoare, în sens opus față de laudele și promisiunile PSD-ALDE. Institutul Național de Statistică arată în buletinul său din 13 martie 2018 cum au evoluat în rău câștigurile salariale în ianuarie 2018. Creșterea câștigului salarial mediu nominal net a fost de 8,0% într-un an, iar indicele câștigului salarial real față de aceeași perioadă a anului precedent a fost de 103,5%, în timp ce rata inflației reale pentru 2017 s-a ridicat la 3,3%. Practic, creșterea salarială netă ajustată cu inflația este aproape de zero, comparativ cu nivelul salarial de acum un an.”, spune Pirtea.

Nerealizarea creșterilor promise în sănătate

Parametrul cel mai descurajant cu privire la nerealizarea creșterilor salariale promise de actuala guvernare PSD-ALDE se regăsește în dezechilibrul profund dintre evoluția salariilor din administrație (aici se resimt creșteri moderate, în administrație publică cu +3,2%, sănătate și asistență socială cu +2,6%, respectiv învățământ cu +0,9%), în timp ce în sectorul privat, adevăratul ‘motor’ al economiei reale, cifrele sunt negative. Ce-i drept, în educație și sănătate salariile au crescut începând cu 1 martie cu diverse procente, însă rămâne de văzut cât de mult se vor simți în buzunare aceste majorări, primele semnale venite din partea sindicatelor fiind negative.

Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial mediu net din ianuarie 2018 față de decembrie 2017 s-au înregistrat astfel:

— între 22,0% și 31,0% scădere în activități de servicii anexe extracției, extracția cărbunelui superior și inferior, în alte activități extractive, intermedieri financiare (cu excepția activităților de asigurări și ale fondurilor de pensii);

— între 15,0% și 18,5% în depozitare și activități auxiliare pentru transport, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat, industria metalurgică, silvicultură și exploatare forestieră (inclusiv pescuit și acvacultură), tranzacții imobiliare, fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice, fabricarea altor mijloace de transport;

— între 10,5% și 14,5% în tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea hârtiei și a produselor din hârtie, fabricarea produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, cercetare-dezvoltare, fabricarea produselor din tutun, fabricarea substanțelor și a produselor chimice, activități auxiliare intermedierilor financiare, activități de asigurare și fonduri de pensii.

Nici măcar investirea celui de-al treilea guvern PSDragnea, la doar un an de la preluarea puterii, nu a reușit stoparea efectelor negative din evoluția salarizării și a puterii de cumpărare în România, dovadă precisă ce vorbește despre adevărul de tip propagandistic al așa-zisului program de guvernare pesedist.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.