Home Economic-Financiar Vlădescu: Rom?â?Ñnia nu va avea probleme cu plățile în 2010

Vlădescu: Rom?â?Ñnia nu va avea probleme cu plățile în 2010

DISTRIBUIŢI

Romånia nu va avea probleme cu finanțarea datoriei publice și cu plata salariilor, pensiilor și alocațiilor sociale în 2010, a declarat, ieri, la audierile din comisiile parlamentare de specialitate, ministrul desemnat pentru Finanțe, Sebastian Vlădescu.
Acesta a precizat că, ținånd cont de proiectul de buget și de proiectul de cashflow al Trezoreriei Statului și în condițiile respectării acordului cu Fondul Monetar Internațional (FMI), nu vor fi probleme cu finanțarea datoriei publice în 2010, chiar dacă aceasta a crescut.
„Datoria publică este cea mai scăzută ca pondere în PIB, în context european, și nu vom avea probleme să o «rostogolim» în 2010 dacă restabilim credibilitatea Romåniei pe plan extern“, a spus Vlădescu.
În 2009, MFP s-a împrumutat prin emisiuni de titluri de stat pe piața internă de cinci ori mai mult decåt în 2008, la care se adaugă și pachetul de finanțare externă de la instituțiile financiare internaționale.

Problema rambursării TVA

Vlădescu a menționat și că MFP va accelera restituirea de TVA, deoarece această modalitate de finanțare a statului, prin neplata la termen a TVA de rambursat, este nocivă, chiar dacă la prima vedere pare ușoară și ieftină.
„Din punctul meu de vedere, avem o țară și trebuie să vedem ce facem cu ea. Plătim datoriile, nu există semn de întrebare. Accelerăm restituirea TVA. Această modalitate a Ministerului Finanțelor este cea mai nocivă. Deși ai senzația că te finanțezi ieftin, pe termen lung îți creezi o problemă“, a spus Vlădescu. El a explicat că, luånd resurse din sectorul privat prin nerestituirea în termen a taxei pe valoare adăugată, se creează un blocaj.
„Voi insista ca modalitatea de restituire a TVA să fie cåt mai rapidă și ruptă inclusiv de interesele colegilor mei din minister“, a spus Vlădescu.
Potrivit datelor Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), soldul rambursărilor întårziate de TVA către companii a scăzut, la sfårșitul lunii octombrie, cu 30% față de iunie, la 1,78 miliarde lei, în timp ce deconturile plătite în termen legal au avansat cu 46%, la 1,55 miliarde lei.

Modificări la „Prima Casă“

Vlădescu a mai precizat că programul „Prima Casă“ ar putea fi modificat, pentru susținerea construcției de locuințe, nu doar pentru achiziții, mai ales că există un plafon de aproape jumătate de miliard de euro neutilizat.
„Ar putea exista o modificare a programului «Prima Casă», să devină un program de susținere a pieței de construcții (…) să nu încurajăm doar achizițiile și vånzările de locuințe, ci și construcțiile“, a declarat Vlădescu.
El a ținut să precizeze că pot fi imaginate mai multe programe de susținere, dar nu pot fi aplicate decåt după ce vor fi discutate, negociate și aprobate de partenerii externi, respectiv FMI și UE.
În opinia lui Vlădescu, o modificare a programului „Prima Casă“ pentru susținerea construirii de locuințe ar putea fi derulat în parteneriat cu autoritățile locale.
Vlădescu a primit, ieri, aviz favorabil, pentru funcția de ministru al Finanțelor Publice, din partea membrilor comisiilor parlamentare pentru buget-finanțe.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.