La ExpoTransilvania din Cluj-Napoca, recent a avut loc vernisajul Expozitiei Absolventilor Universitatii de Arta si Design. Manifestarea, considerata a fi, in cadrul institutiei, cel mai important eveniment al anului universitar, a avut o organizare fastuoasa, cu o prezentare de moda, cu discursuri aniversare si cu expozitia spectaculoasa a lucrarilor de licenta ale absolventilor din promotia 2004.
Labirintul standurilor cu lucrari ale absolventilor de Arta s-a intins pe o suprafata de 3.600 de metri patrati. Peste 1.500 de lucrari, picturi, statui, fotografii, o diversitate de imagini, aparate si obiecte au fost expuse pe pereti, atarnate din tavane sau, pur si simplu, pe mocheta. Forme, culori si umbre s-au infatisat halucinant privitorilor, in ansamblu reprezentand, asa cum organizatorii au precizat in deschiderea oficiala a evenimentului, o anume conceptie artistica a generatiei care tocmai a absolvit UAD.
Majoritatea celor prezenti la expozitie, organizatori, artisti, absolventi sau simpli vizitatori, au luat cu asalt -sala- in care a avut loc parada modei, un spatiu amenajat cu scena, reflectoare, podium si muzica invaluitoare.
Modelele, despre care se soptea ca ar fi de fapt studenti -de-ai casei-, s-au perindat pe podium sub privirile critice ale cunoscatorilor si admirative ale spectatorilor -profani-, prezentand abordarea vestimentara a unor teme precum -Heraldic-, -Citadin-, LS*20-, -Alice in Chains-, -Like a Virgin- s.a.
Daca in opinia unor vizitatori consecventi ai expozitiilor UAD, cea din 2004 nu a avut spiritul inovator al unora dintre generatiile anilor trecuti, pentru o alta categorie de public prezenta expunere a fost una de-a dreptul spectaculoasa. Dar, dincolo de valori si consideratii, s-a facut simtit regretul fiecarui sfarsit de an si al despartirii…
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















