Home Educație Dosarul lui Mircea Beuran va fi reevaluat

Dosarul lui Mircea Beuran va fi reevaluat

DISTRIBUIŢI

La Ministerul Educatiei si Cercetarii (MEdC) s-a semnat ieri ordinul de ministru privind constituirea unei comisii de reevaluare a dosarului de concurs pentru postul de profesor la Universitatea de Medicina si Farmacie -Carol Davila- pe care a candidat conferentiarul Mircea Beuran, ne-a precizat ieri secretarul de stat pentru invatamantul universitar Dumitru Miron.

Comisia va avea cinci membri, reputati experti in domeniul chirurgiei, de la universitatile de medicina din Cluj-Napoca, Timisoara, Iasi, Craiova si Bucuresti. Componenta acesteia nu a fost dezvaluita de secretarul de stat in MEdC, dar -cei cinci nu au facut parte din comisiile care au analizat anterior dosarul lui Mircea Beuran si nu au fost desemnati de MEdC-, potrivit lui Miron.

-MEdC doreste solutionarea acestei chestiuni -cat mai repede posibil-, membrii comisiei de reevaluare urmand sa primeasca in aceste zile dosarul de concurs al lui Beuran pentru a-l analiza mai intai individual si apoi in plen-, a mai precizat Dumitru Miron.

In urma cu mai putin de doi ani, o comisie a UMF -Carol Davila- a stabilit ca Mircea Beuran, fost ministru al sanatatii, se face vinovat de plagiat, fiind acuzat ca a copiat o serie de ghiduri editate in Statele Unite si Franta, pretinzand ca sunt creatia sa. In urma acestui scandal, Beuran a fost inlocuit din functia de ministru.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.