Home Educație Facultatea de Drept renunță din această vară la lucrarea de licență din...

Facultatea de Drept renunță din această vară la lucrarea de licență din cauza plagiatului intens

DISTRIBUIŢI

Deși se presupune că viitorii procurori, avocați și judecători sunt persoane integre, iată că Facultatea de Drept renunță la lucrarea de licență pentru că plagiatul a devenit un fenomen ce nu mai poate fi controlat. „Deschideţi internetul şi veţi găsi de vânzare lucrare de diplomă. Nu doar la Drept, la toate facultăţile. Un fenomen pe care nu avem cum să îl controlăm”, a spus decanul Facultății de Drept, Flavius Baias la DIGI 24.

„Nu se justifică să achiziţionăm un soft pentru lucrările de diplomă care costă câteva zeci de mii de euro şi apoi alimentarea lui cu baze de date pentru a verifica daca lucrurile sunt plagiate sau nu, Nu avem cum să controlăm fenomenul scrierii de către altă persoană”, a adăugat decanul Facultății de Drept.

Măsura este posibilă ca urmare a unui ordin dat de fostul ministru Mircea Dumitru, la finalul mandatului, acum două săptămâni. Actul spune că diploma de licenţă se poate obţine după una sau două probe, la alegerea facultăţilor.

„Pentru noi e o situaţie foarte avantajoasă pentru că se poate plia mai convenabil pe foarte marea varietatea programe de studii pe care o avem în universitate, fiecare cu specificul său”, a spus prorectorul Universității București, Liviu Papadima.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.