Ministrul educatiei si cercetarii, Ecaterina Andronescu, a prezentat, in sedinta de guvern de joi, o informare privind reforma invatamantului obligatoriu.
Andronescu a anuntat ca invatamantul obligatoriu va fi extins la 10 ani, incepand din anul scolar 2003-2004.
**Absolventii invatamantului obligatoriu vor trebui sa stie sa utilizeze calculatorul, sa cunoasca doua sau trei limbi straine de circulatie europeana, sa stie care le sunt drepturile si obligatiile ca cetateni si sa aiba o cultura tehnica pentru a intelege noile tehnologii**, a declarat ministrul educatiei.
Din anul scolar 2003-2004, la finalizarea clasei a opta, elevii vor putea alege intre doua rute educationale, fie liceul, fie scolile de arte si meserii, care le vor inlocui pe cele profesionale.
Ministrul educatiei a tinut sa precizeze ca este vorba despre un sistem deschis, fiind permisa in orice moment trecerea de la o ruta educationala la alta.
Un elev care dupa finalizarea celor 10 clase obligatorii doreste sa-si continue studiile va intra intr-un an suplimentar. Examenul de Bacalaureat va fi necesar numai din perspectiva admiterii la facultate.
**Scolile de arte si meserii vor fi adaptate permanent la piata fortei de munca.
Eliberarea certificatului de calificare profesionala, respectiv a atestatului de competente profesionale, nu este conditionata de promovarea examenului de Bacalaureat**, a precizat Ecaterina Andronescu.
Elevii care sunt in prezent in ultima clasa gimnaziala vor sustine examenul de Capacitate, urmat de repartizarea computerizata, procedura care va fi aplicata de la anul nefiind inca stabilita.
Andronescu a mai anuntat ca, in ciclul primar, copiii vor merge la scoala de la sase ani, dar parintii pot solicita in scris amanarea cu un an a inceperii studiului.
**Cele doua comisii ale parlamentului sunt de acord sa introduca propunerea intr-un act normativ care sa fie aplicabil pentru anul scolar viitor**, a conchis ministrul educatiei.
Curentul a primit „Distinctia Culturala” din partea Academiei Romane