Acasă Educație Muncesc pe brânci în vacanță

Muncesc pe brânci în vacanță

DISTRIBUIȚI

Peste 60 de elevi harghiteni și-au găsit de lucru pe perioada vacanței de vară, cei mai mulți dintre ei fiind angajați la terase, în baruri sau în magazine. Directorul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Harghita, Tiberiu Pănescu, a afirmat că, până în prezent, au fost înregistrați 65 de elevi care au început deja să lucreze. Se așteapă însă ca numărul doritorilor să crească, în condițiile în care anul trecut au fost 150 de elevi care au lucrat în vacanță. Angajatorii primesc pentru ei o subvenție egală cu jumătate din salariul minim garantat în plată, pentru o perioadă de cel mult 60 de zile. Firmele pot angaja elevi care au cel puțin 15 ani, acordul scris al părinților fiind obligatoriu. Tiberiu Pănescu a precizat că adolescenții sunt angajați, cu predilecție, în baruri, restaurante sau în magazine, dar sunt cazuri când lucrează pe șantiere de construcții. Cei mai mulți dintre adolescenți își sacrifică vacanța motivând că au nevoie de bani pentru a-și cumpăra anumite lucruri, de la obiecte de îmbrăcăminte până la produse electronice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.