Acasă Educație Romexpo va găzdui un număr record de candidaţi – 3.326 – pentru...

Romexpo va găzdui un număr record de candidaţi – 3.326 – pentru admiterea în UMF

DISTRIBUIȚI

Pentru concursul de admitere în Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, concurs ce va avea loc duminică, 26 iulie 2020, începând cu ora 09:00, în mai multe locaţii din Centrul Expoziţional Romexpo, în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie, precum şi la Facultatea de Moaşe şi Asistenţă Medicală (FMAM) s-au înscris 3.326 de candidaţi, dintre care 28 sunt absolvenţi de liceu care au obţinut media 10 la examenul de bacalaureat, iar 46 sunt olimpici naţionali şi internaţionali. Aceştia, cu excepţia celor 46 de olimpici care sunt declaraţi deja admişi, vor concura pentru ocuparea celor 1.114 locuri, din totalul de 1.160, finanţate de la bugetul de stat şi 292 locuri cu taxă scoase la concurs.

În ceea ce priveşte repartizarea cifrei de şcolarizare pe facultăţi pentru admiterea în anul universitar 2019-2020, aceasta creionează pentru specializarea „medicină” (360 de credite, pentru o durată de 6 ani de studiu) un număr de 660 locuri finanţate de la buget şi 150 locuri cu taxă. Pentru specializarea „medicină dentară” (360 de credite, pentru o durată de 6 ani de studiu) regăsim un număr 180 locuri finanţate de la buget şi 100 locuri cu taxă, la Facultatea de Farmacie , (300 de credite pentru 5 ani de studiu) sunt scoase la concurs 150 locuri finanţate de la buget şi 20 locuri cu taxă, în timp ce la FMAM , pe segmentul Moaşe şi Asistenţă Medicală Generală (4 ani de studiu, 240 de credite) sunt 95 locuri finanţate de la buget şi 4 locuri cu taxă, iar pentru alte specializări FMAM ( 3 ani de studiu şi 180 de credite) au fost repartizate 75 de locuri finanţate de la buget şi 18 de locuri cu taxă, alte 4 locuri fiind scoase la concurs pentru absolvenţii din centrele de plasament.

„Din perspectiva numărului candidaţilor înscrişi în cursa pentru admiterea în Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, asistăm anul acesta la o creştere semnificativă, cu aproximativ 300 de concurenţi faţă de anul precedent, fapt ce demonstrează implicit, un interes amplificat al absolvenţilor de liceu faţă de profesia de medic şi cred că, în următorii ani, acest trend va fi unul ascendent în condiţiile în care vor continua să se dezvolte politicile din domeniul sănătăţii prin care statutul de medic va fi foarte bine poziţionat în ierarhia socio-profesională şi superpozabil sistemelor sanitare occidentale” a declarat Prof.Dr. Viorel Jinga, Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti.

La Facultatea de Medicină s-au înscris 2.246 candidaţi

Pentru cele 660 de locuri la Facultatea de Medicină s-au înscris 2.246 candidaţi, pentru Facultatea de Medicină Dentară, 541 de candidaţi/180 de locuri, pentru Facultatea de Farmacie, 134 de candidaţi/150 de locuri, iar pentru FMAM (4 sau 3 ani de studiu), 405 de candidaţi/170 de locuri. Pentru candidaţii ale căror medii de admitere, nu vor permite accederea la studiile universitare de licenţă pe locurile finanţate de la bugetul de stat, sunt puse la dispoziţie alte 292 de locuri cu taxă.

Amintim faptul că:

– în 2019 , la UMF „Carol Davila” au fost scoase la concurs 1.154 de locuri, finanţate de la bugetul de stat şi 310 locuri cu taxă pentru care au candidat 3.058 de absolvenţi de liceu dintre care 2.002 la Medicină şi 448 la Medicină Dentară;

– în 2018 – 1.402 locuri, dintre care 302 locuri cu taxă , ( nr total candidaţi – 2.976, 1.823-Medicină şi 485-Medicină Dentară);

– în 2017 -1.468 de locuri, dintre care 440 de locuri cu taxă (nr total candidaţi-2.996, 1.811-Medicină şi 547 Medicină Dentară)

– în 2016 – 1.420 de locuri, dintre care 470 de locuri cu taxă (nr total candidaţi-3.168, 1.942-Medicină şi 583-Medicină Dentară).

Record şi la capitolul olimpici şi al absolvenţilor cu media 10 la bacalaureat

De menţionat este faptul că, anul acesta, 46 de premianţi ai olimpiadelor naţionale şi internaţionale la discipline precum biologie, fizică sau chimie, au decis să-şi continue performanţa la UMF „Carol Davila”, accederea acestora în Universitate fiind posibilă, conform normelor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fără examen de admitere. Totodată, dintre cei 3.326 de candidaţi care vor intra în concurs, duminică, 26 iulie 2020, 28 au obţinut nota maximă, 10, la examenul de bacalaureat.

„Este remarcabil şi faptul că 46 de olimpici naţionali şi internaţionali, cu 15 mai mulţi faţă de cei înscrişi în 2019, au ales să-şi ducă mai departe performanţele educaţionale în cadrul UMF Carol Davila şi cred că prin rezultatele pe care le vor aduce, Universitatea noastră va avea un ritm accelerat în accederea pe cele mai înalte trepte ale topurilor ştiinţifice de prestigiu ale lumii medicale mondiale” a subliniat Prof.Dr. Viorel Jinga.

Taxa de studiu stabilită de către Senatul UMF „Carol Davila” pentru ciclul de studii universitare de licenţă pentru anul universitar 2020-2021 este de 9000 lei /an de studiu pentru Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie şi 6000 lei/an de studiu pentru FMAM. Taxa de studiu anuală va fi platită în 3 tranşe (prima tranşă – 50% din taxa anuală, a doua tranşă – 25% din taxa anuală şi a treia tranşă – 25% din taxa anuală).

Reguli privind organizarea examenului de admitere

Pandemia COVID 19 a generat o schimbare radicală în ceea ce priveşte modul de organizare a examenului de admitere de anul acesta , impunând condiţii stricte în ceea ce priveşte măsurile de prevenţie împotriva răspândirii infecţiei cu noul Coronavirus . În acest sens, una dintre opţiuni a fost alegerea Centrului Expoziţional Romexpo ca locaţie pentru desfăşurarea concursului, spaţiul de peste 10.000 de metri pătraţi, ce cuprinde Pavilioanele B1, B2, C1 şi C2 fiind unul extrem de generos.

„Alegerea Centrului Expoziţional Romexpo pentru desfăşurarea acestui concurs important cred că a fost cea mai bună opţiune, spaţiile de aici , de peste 10.000 de metri pătraţi, dându-ne posibilitatea de a le oferi tuturor candidaţilor condiţii optime pentru a susţine examenul, cea de a doua variantă a locaţiei, pe care am analizat-o, Arena Naţională putând să genereze un disconfort termic concurenţilor, temperaturile acestui sfârşit de lună anunţânu-se extrem de ridicate chiar şi pentru ore matinale.Totodată, vor fi respectate cu stricteţe toate măsurile de prevenire împotriva COVID 19, conform Ordinului Ministrului Sănătăţii – 1228/2020 începând cu triajul epidemiologic, dezinfectarea mâinilor sau purtarea obligatorie a măştilor de protecţie facială şi bineînţeles distanţarea socială de minim 1,5 metri între candidaţi” a ţinut să precizeze Rectorul UMF „Carol Davila”, Prof.Dr.Viorel Jinga.

„Pentru organizarea acestui concurs ţin să le mulţumesc tuturor colaboratorilor şi în mod special celor externi precum Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti, Universitatea Bucureşti, Academia de Studii Economice, Universitatea de Artă Teatrală I.L.Caragiale, Universitatea de Arhitectură, Universitatea de Construcţii, Universitatea de de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti, Primăriei Sectorului 5 şi Primăriei Capitalei, aceştia oferindu-ne în principal, închirierea gratuită a mobilierului necesar desfăşurării examenului” a menţionat Rectorul UMF „Carol Davila”.

Înscrierea candidaţilor şi depunerea documentelor obligatorii (scanate în format pdf) la concursul de admitere, sesiunea iulie 2020 s-a efectuat , anul acesta, exclusiv on-line, pe platforma dedicată examenului de admitere, care a putut fi accesată la adresa web www.adm.umfcd.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.