Acasă Educație UMF Iași și-a mințit propriii studenți invocând o recomandare ARACIS

UMF Iași și-a mințit propriii studenți invocând o recomandare ARACIS

DISTRIBUIȚI

Liga Studenților (LS IAȘI) condamnă vehement declarațiile publice iresponsabile ale conducerii Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” din Iași (UMF Iași) prin care aceasta aruncă asupra Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Superior (ARACIS) vina majorării abuzive a taxei de școlarizare. În niciunul dintre rapoartele sale ARACIS nu face o astfel de recomandare!

În urma manifestației de protest organizată miercuri, 21 iunie, în fața UMF Iași, la care au participat peste 200 de studenți, în toate declarațiile publice ale conducerii UMF, se aruncă vina asupra ARACIS, care ar fi făcut în rapoartele de la ultima vizită de evaluare instituțională recomandări de majorare a taxelor pentru a alinia UMF Iași celorlalte universități de medicină și farmacie din țară. Totodată, același argument a fost prezentat și delegației de studenți protestatari de către doamna prorector Iancu, în cadrul negocierilor din timpul manifestației.

Aducem, însă, un set de clarificări: conform Legii 87/2006 și a metodologiei ARACIS, atribuțiile misiunii de evaluare sunt nu de a impune, ci de a constata situații de fapt și de a elabora recomandări de îmbunătăţire a calităţii educaţiei, menționate în rapoartele realizate în urma evaluărilor instituționale, care se fac o dată la cinci ani. Aceste rapoarte sunt publice și pot fi regăsite integral accesând linkul următor: https://goo.gl/7kMH2c

Din cauza lipsei de transparență din UMF Iași, ARACIS solicita încă de acum 7 ani ca UMF să realizeze un audit financiar extern, cu firme specializate!

Rapoartele din 2010 recomandau UMF Iași reducerea taxelor aferente procesului de învățare, asigurarea uniformității între numărul locurilor bugetate și numărul locurilor cu taxă, dotarea corespunzătoare a laboratoarelor (inclusiv asigurarea meterialului didactic), reducerea numărului de studenți prezenți la laboratoare și stagii (pentru o mai bună asimilare a cunoștințelor) și îmbunătățirea accesului la baza sportivă și eliminarea taxei, aspecte care se regăsesc integral în revendicările studenților.

Cel mai important, ARACIS recomanda UMF Iași „să elaboreze note de fundamentare sau metodologii de calcul al nivelului taxelor pentru fiecare specializare, pe cele trei trepte valorice de pregătire”, asta pentru că încă din 2010 taxele de școlarizare nu erau în acord cu cheltuielile efective de facilitare a procesului didactic! În același context, se cerea încă de acum 7 ani ca UMF să realizeze un audit financiar extern, cu firme specializate.

Ultima evaluare instituțională a UMF Iași a avut loc în 21-23 octombrie 2015 și 14-15 aprilie 2016. Atunci, ARACIS a emis, printre altele, următoarele recomandări:
– echilibrarea raportului dintre locurile bugetate și locurile cu taxă, la nivelul fiecărei facultăți și specializări;
– dotarea grupurilor sanitare cu materiale igienico-sanitare și creșterea gradului de igienă;
– identificare și amenajarea de noi spații pentru săli de lectură (care nu acoperă nici măcar 10% din numărul de studenți) și creșterea gradului de acces al studenților la literatura de specialitate;
– asigurarea unui audit extern cu privire la procedurile manageriale și cu privire la sistemul financiar-contabil;
– crearea și implementarea de mecanisme interne de control și de îmbunătățire a performanțelor sistemului administrativ;
– publicarea rezultatelor evaluării cadrelor didactice de către studenţi.

NICIUNDE nu se recomandă UMF Iași să mărească taxele de școlarizare!

Într-adevăr, conform Metodologiei de evaluare externă ARACIS, „taxele şcolare ale studenţilor sunt calculate în concordanţă cu costurile medii de şcolarizare pe an universitar din învăţământul public finanţat de la buget la studiile universitare de licenţă, masterat sau doctorat similare şi sunt aduse la cunoştinţă studenţilor prin diferite mijloace de comunicare.” (indicatorul IP.B.4.1.1.)

Însă, comisia de evaluare externă ARACIS, care a venit în vizită la UMF Iași a constatat că nivelul taxelor este corespunzător și, prin urmare, NU trebuie majorat.

Ce spun experții străini? „Administrația UMF opune o mare rezistență față de demersurile studenților!”

Alain Buzelay este un profesor emerit, laureat al Université de Lorraine (Nancy, Franța), specialist de renume european în contabilitate și audit financiar. Domnia sa a fost evaluatorul străin care a vizitat UMF Iași în 2016, iar în raportul său afirmă că „administrația UMF opune o mare rezistență față de demersurile studenților”, punând grav sub semnul întrebării gradul de încredere pe care îl are instituția.

Din recomandările formulate de către domnia sa, două privesc în mod direct studenții: obținerea imperativă a transparenței și cooperării administrației în interesul studenților universității, precum și îmbunătățirea condițiilor din cămine.

UMF Iași a fost retrogradată anul trecut de la „Grad de Încredere Ridicat” la doar „Încredere”, date fiind nenumăratele probleme semnalate la fiecare vizită!

Fără integritate nu există performanță
În ceea ce privește transparența și buna guvernare universitară, amintim faptul că în raportul Coaliției pentru Universități Curate (CUC), UMF Iași a abținut un scor de doar două stele din cinci, datorită lipsei de mecanisme interne funcționale care să combată corupția și a lipsei de deschidere a instituției față de propriii studenți, dar și față de publicul larg. De regulă, reclamațiile merg la DNA, Parchet sau Ministerul Educației, deoarece conducerea UMF nu are credibilitate în fața studenților.

E mai ușor de băgat mâna în buzunarul studenților!
Legea Educației Naționale nr. 1/2011 precizează doar că Senatul are obligația de a stabili taxele de școlarizare. Asta nu înseamnă, însă, că Senatul Universitar are dreptul să abuzeze de studenți, împunând taxe împovărătoare!

UMF Iași a subperfomat în ceea ce privește raportarea pentru finanțarea suplimentară. Creșterea taxelor de școlarizare maschează astfel doar incompentența UMF Iași în a identifica surse alternative de finanțare.

Cu atât mai mult cu cât majorarea taxelor se răsfrânge și asupra celor care sunt deja studenți ai UMF Iași, Liga Studenților (LS IAȘI) precizează că în aproape toate universitățile din țară, majorarea taxelor nu se aplică decât pentru viitorii studenți, care urmează să susțină examenul de admitere, iar majorarea este anunțată cu cel puțin 6 (șase) luni înainte de începutul perioadei de admitere.

„Din păcate, atitudinea conducerii UMF Iași nu reflectă decât ignoranță și neseriozitate, iar poziționarea publică evazivă lasă foarte mult de dorit. Concluzionăm că UMF Iași a subperformat în ceea ce privește raportarea pentru finanțarea suplimentară și de aceea a apelat la un mijloc mai facil, acela al buzunarelor studenților, împinși astfel să apeleze la bănci, mai precis, să adere silit la înțelegerea dintre BRD și UMF Iași. Impactul măsurii de majorare a taxelor este cu atât mai grav cu cât afectează peste 58% din numărul total al studenților, povara subfinanțării cronice a educației fiind deja mult prea mult resimțită pe umerii familiilor studenților. Datoriile în bancă nu vor face decât să alunge tinerii absolvenți din România! Credem că acesta este doar un început și că astfel de măsuri vor lua amploare în întreaga țară în perioada următoare. De aceea facem un apel la solidaritate, iar în acest sens este în circulație o petiție publicată pe pagina Ligii Studenților (LS IAȘI), pe care vă îndemnăm să o semnați. ” a declarat Dragoș Bălănici, student în cadrul UMF Iași.

„Cel puțin un sfert din membrii Ligii Studenților sunt din UMF Iași, iar organizația, din punct de vedere legal și statutar, poate reprezenta interesele studenților din această universitate. Din păcate, inactivitatea reprezentanților studenților în structurile de conducere, care stau în expectativă, și atitudinea contemplativă de care întreaga comunitate academică dă dovadă, nu sunt de ajutor în rezolvarea problemelor din sistemul de învățământ medical. Îi încurajăm pe studenții mediciniști, farmaciști, stomatologi și bioingineri să facă un pas curajos în față și să se implice în acest proces amplu de revigorare a vieții academice și studențești din Universitățile de Medicină și Farmacie! Fără această implicare, riscăm ca sistemul să formeze tineri doctori care în loc să fie dedicați vieții pacienților și bine pregătiți din punct de vedere profesional, vor fi dedicați doar avansării fără scrupule în carieră și câștigului material cu orice preț, tratând omul ca o simplă mașină căreia îi aplici o procedură.” a declarat Silvian Emanuel Man, președinte al Ligii Studenților (LS IAȘI).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.