Home Fără categorie Baronii sindicalisti isi pastreaza organizatiile sub influenta puterii

Baronii sindicalisti isi pastreaza organizatiile sub influenta puterii

DISTRIBUIŢI

Pentru a nu mai putea fi acuzati ca, prin duplicitarismul lor, se implica in politica mai mult decat ar cere-o interesele oamenilor pe care-i reprezinta, liderii marilor confederatii sindicale si-au pregatit terenul tocmai pentru o baza legala in acest sens.

Transformarea in legal a ceea ce acum este ilegal, dar, oricum, devenise o practica curenta s-a pus la cale cu prilejul remiterii catre Senatul Romaniei, de catre conducerile celor cinci confederatii sindicale reprezentative la nivel national, a amendamentelor la proiectul Legii sindicatelor.

Pe langa amanunte strict legate de formularile din lege propuse de reprezentantii Senatului, -sare in ochi- opozitia facuta de confederatiile sindicale la orice formulare a legii prin care se declama caracterul apolitic al sindicatelor. Merita mentionat faptul ca, in prima instanta, deputatii avusesera grija sa se -fereasca- de vreo formulare care sa puna pe aceeasi directie (indiferent de sens, identic sau contrar) cuvintele -sindicat- si -politica-.

Pozitia deputatilor este perfect explicabila, atata vreme cat in randurile lor se afla numerosi reprezentanti de frunte, fosti sau actuali, ai miscarii sindicale. Pavel Todoran – fost presedinte al CNSLR–Fratia-, Minica Boaja – fost trezorier la aceeasi confederatie, Dumitru Chirita – actual lider la CNSLR, fost vicepresedinte al BNS, si Ion Radoi – presedintele sindicatelor de la metrou – sunt numai cateva nume de deputati-sindicalisti. Bineinteles, toti sunt reprezentanti ai partidului de guvernamant, pentru ca toti au mers in 2000 pe cartea castigatoare.

Senatorii insa nu au decat un fost coleg -scolit- la sindicate, si anume senatorul PSD de Ialomita Elena Sporea, fost presedinte al Federatiei Agrostar, si de aceea au avut -indrazneala- sa mentioneze expres caracterul apolitic al sindicatelor.

In final, baronii confederatiilor au reusit sa-si impuna punctul de vedere, eliminand sintagma -organizatiile sindicale sunt organizatii apolitice-. De acum inainte, sindicalistii au deci cale libera pentru orice fel de implicare politica. Lucru care s-a produs de nenumarate ori in ultimii 12 ani, sindicatele penduland de la stanga la dreapta esichierului politic. BNS a sustinut in 1996 CDR, iar in 2000 PSD, in functie de cum batea vantul, CNSLR-Fratia s-a mentinut constant pe linia PDSR, ca si CSDR alaturi de taranistii caruia i-au furnizat si presedintele actual, Victor Ciorbea.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.