Acasă Imobiliare Afacerile cu terenuri sunt cele mai profitabile

Afacerile cu terenuri sunt cele mai profitabile

DISTRIBUIȚI

Aveti cateva mii de euro pusi la saltea sau la banca si nu stiti ce sa faceti ca sa-i inmultiti cat mai repede? Raspunsul este simplu, sustin operatorii de pe piata imobiliara: investiti-i in afaceri cu terenuri si nu veti regreta.

Beneficiu de 100% intr-un an

-De departe, afacerile cu terenuri depasesc ca profitabilitate orice alt tip de afacere imobiliara-, spune presedintele Uniunii Nationale a Agentiilor Imobiliare (UNIM), Gabriel Zamfir, care este si patronul unei agentii specializate in astfel de afaceri – Romlider Transco, din orasul Otopeni. Ca un exemplu, domnia sa a mentionat zona de nord a Bucurestilor, unde preturile terenurilor s-au dublat de anul trecut si pana in prezent. Pe anumite segmente ale pietei imobiliare din aceasta zona, cum ar fi terenurile rezidentiale cu suprafata de pana la 1.000 mp din Baneasa sau Otopeni, cresterea preturilor in perioada mentionata a fost chiar mai mare de 100%.

Sudul Bucurestilor se relanseaza din punct de vedere imobiliar

Daca despre zona de nord a Capitalei se stia deja ca terenurile se vand, cum s-ar spune, cu centimetrul patrat, tendinta a inceput sa se extinda si spre localitatile situate mai departe de Bucuresti, tot in aceasta zona. Dl Zamfir vorbeste despre o anumita -inflamare a preturilor- la terenurile din jurul Bucurestilor, mentionand in acest sens localitatile Corbeanca si Balotesti.

In alta ordine de idei, presedintele UNIM considera ca tendinta se va rasfrange, cel mai tarziu pana anul viitor, si asupra celorlalte zone din jurul Capitalei. -In 2005, afacerile pe picior mare cu terenuri din zonele Cernica sau Pantelimon vor deveni o realitate. De asemenea, trebuie amintita tendinta de relansare a preturilor la terenurile din sudul Bucurestilor, care ani de zile au fost tratate cu indiferenta de investitori-, a adaugat Gabriel Zamfir.

Intermediarii devin investitori

Aceasta tendinta de crestere a preturilor, practic, peste noapte i-a determinat pe foarte multi investitori care pana in prezent nici nu se gandeau la afaceri imobiliare sa-si indrepte atentia catre acest domeniu. Profitabilitatea extrem de ridicata a tranzactiilor cu terenuri a facut ca tot mai multe companii care nu aveau in domeniul lor de activitate afacerile imobiliare sa-si infiinteze compartimente specializate in acest sens. Dl Zamfir a mentionat ca are stiinta si despre foarte multe persoane fizice care au inceput sa-si fructifice banii in acest fel.

Mai mult, agentii imobiliare sau, in general, persoane care se ocupau numai de intermedieri pe aceasta piata -au inceput sa prinda gustul plasamentelor- si sa faca propriile investitii in terenuri. Dupa ce au cumparat o anumita suprafata, respectivii asteapta un an si apoi o revand pe piata la pret dublu, profitul fiind de invidiat: aproape 100%.

Si hectarele din agricultura se scumpesc

Pana acum cativa ani, terenurile agricole se vindeau, practic, pe preturi de nimic. Situatia nu mai este deloc aceeasi, iar cei care au fost mai rabdatori, preferand sa astepte pana sa-si vanda hectarele de la tara, s-au dovedit a fi mult mai intelepti decat cei care s-au grabit.

-In prezent, se fac tot mai multe tranzactii cu terenuri agricole cu suprafete de zeci, sute sau chiar mii de hectare. In cea mai mare parte a regiunilor tarii, cererea depaseste oferta-, constata dl Zamfir. Singura regiune care face exceptie de la regula este cea a Moldovei, unde numarul cererilor este, cel putin deocamdata, prea mic.

In rest, in foarte multe situatii, pretul aproape s-a dublat de anul trecut si pana in momentul de fata. Cele mai -ravnite- terenuri sunt cele din judete cum ar fi Prahova, Giurgiu, Teleorman, Ialomita, Calarasi, Dambovita sau cele din vestul tarii – Bihor, Arad si Timis.

Daca anul trecut pretul de vanzare al unui hectar in aceste zone nu depasea 250-300 de euro, acum, aceeasi suprafata de pamant se tranzactioneaza pe piata chiar cu peste 500 de euro. Afacerea este insa departe de a fi ajuns la apogeu, considera operatorii de pe piata imobiliara romaneasca.

O data cu integrarea de facto a Romaniei in Uniunea Europeana, preturile terenurilor agricole vor ajunge la adevarata lor valoare de piata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.