
Agenția ONU pentru Alimentație și Agricultură și Programul Mondial pentru hrană au dat miercuri un comunicat publicității, în care avertizează că 22 dintre statele lumii suferă de crize de foamete cronică. În această categorie se încadrează peste 166 de milioane de oameni din țări precum Afganistan, Sudan sau Haiti, cel mai mare procent regăsindu-se însă în Somalia, unde 64% din populație suferă de foamete cronică. Aproape toate statele care se află în această situație sunt sau au fost implicate într-un război civil. Potrivit standardelor ONU, orice persoană care consumă mai puțin de 1.800 de calorii pe zi timp de o perioadă îndelungată este considerată subnutrită. În ceea ce privește țările, sunt trecute la categoria foamete cronică cele care raportează mai mult de 8 ani consecutivi crize alimentare.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















