
Numărul doi din rețeaua teroristă al-Qaida, Ayman al-Zawahiri, a cerut "armatelor arabe" să intervină în conflictul din Libia și să îndepărteze de la putere regimul lui Muammar Gaddafi, astfel încât intervenția militară occidentală să nu devină o invazie.
Într-o înregistrare video ce durezează peste o oră și a fost publicată pe internet, al-Zawahiri a salutat și căderea regimului fostului președinte agiptean Hosni Mubarak.
Al-Zawahiri, de origine egipteană, a fost un opozant vehement al regimului din țara sa și a fost închis în legătură cu asasinarea predecesorului lui Mubarak, Anwar Sadat, în anii '80. El a spus că viitorul Egiptului depinde de impunerea legii islamice și de distrugerea Israelului.
"Al-Qaida trebuie să fie destul de frustrată în aceste zile", a declarat un oficial american pentru ABC. "Apelurile pentru democrație în Orientul Mijlociu și nordul Africii nu sunt chiar în armonie cu părerile sale extremiste. Sunt de partea greșită a istoriei – și omenirii – de ani de zile", a adăugat el.
Oficiali americani și specialiști în terorism au spus recent că revoltele din lumea arabă sunt, în general, un semn al scăderii influenței al-Qaida și au subliniat că organizația nu a reușit să obțină susținere populară semnificativă.
Acesta a fost primul mesaj video al lui al-Zawahiri din ultimele 18 luni. Anterior, el a salutat în mesaje audio revoltele antiguvernamentale din Tunisia și Egipt.
Liderul libian, Muammar Gaddafi, a ieșit joi pe străzile din Tripoli, în timp ce coaliția internațională efectua raiduri în oraș, a anunțat televiziunea libiană. Purtând ochelari de culoare închisă, având capul acoperit și stând, în picioare, într-o mașină de teren deschisă, colonelul a salutat trecătorii ridicându-și pumnii, potrivit imaginilor difuzate de televiziune.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















