Home În Lume Arderea Coranului în public în SUA a dus la moarte și proteste...

Arderea Coranului în public în SUA a dus la moarte și proteste în Afganistan

DISTRIBUIŢI

Sute de afgani au protestat duminică la Kandahar și Jalalabad, exprimându-și furia față de incendierea, în SUA, a unui exemplar al Coranului, a doua zi după ce o manifestație similară s-a soldat cu cel puțin zece victime. Câteva sute de persoane, în majoritate tineri, s-au adunat pe străzile din Kandahar, aflat în sudul Afganistanului, scandând "Moarte Americii“ și „Moarte lui Hamid Karzai“, președintele afgan.
La Jalalabad, la circa 150 de kilometri est de Kabul, câteva sute de studenți au blocat drumul care leagă orașul de capitală, într-un protest nonviolent.
Arderea în public a unui exemplar al Coranului în SUA, organizată la 20 martie de un pastor integrist american, a declanșat un val de proteste în Afganistan, soldate cu 17 morți, printre care se numără și șapte membri ai personalului ONU – un român, un suedez, o norvegiană și patru nepalezi.
De asemenea, cel puțin zece persoane au murit și alte 83 au fost rănite în cursul unei manifestații violente desfășurate sâmbătă la Kandahar, la numai o zi după atacul asupra sediului ONU din Mazar-i-Sharif. Atât autoritățile afgane, cât și reprezentanții în Afganistan ai Națiunilor Unite au afirmat că printre manifestanți s-au infiltrat insurgenți înarmați, care au incitat mulțimea la violență.
Președintele american, Barack Obama, a apreciat sâmbătă că arderea în public a Coranului este un act „de extremă intoleranță și sectarism“ și a condamnat gestul pastorului american care a declanșat atacul violent asupra sediului ONU de la Mazar-i-Sharif. Un atac asupra birourilor ONU de la Mazar-i-Sharif s-a soldat cu moartea a șapte membri ai personalului Națiunilor Unite, cel mai grav înregistrat de la înlăturarea regimului talibanilor, la sfârșitul anului 2001. Șeful biroului ONU de la Mazar-i-Sharif a supraviețuit în timpul atacului de vineri după ce i-a convins pe agresori că este musulman.
Reprezentantul special al secretarului general ONU, Staffan de Mistura, a declarat că atacul asupra birourilor ONU nu va afecta prezența Organizației în Afganistan, dar personalul va fi transferat la Kabul pånă la refacerea sediului local. El a afirmat că atacul de vineri a fost declanșat de insurgenți infiltrați printre manifestanți, veniți din provincii aflate la distanță și care sunt probabil și autorii asasinării celor trei membri europeni ai personalului ONU și a celor patru gărzi nepaleze.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.