Acasă În Lume Cu Obama, lumea trebuie să aibă răbdare

Cu Obama, lumea trebuie să aibă răbdare

DISTRIBUIȚI

Lumea-i cum este

Un ziar din Togo se întreabă, la un an după schimbarea de la Casa Albă, dacă președintele Obama nu e cumva un naiv. De fapt, e un articol scris în Franța, dar togolezii tocmai pe el l-au selectat din imensa producție de presă livrată în preajma împlinirii primului an de mandat al primului președinte afroamerican al Statelor Unite. Interesul față de prestația președintelui Obama este frumos și explicabil, dar orice bilanț trebuie să fie prudent: după numai un an de mandat, niciun șef al Casei Albe nu numai că n-a făcut minuni, dar nici măcar n-a oferit indicii despre cum va evolua. Kennedy, Johnson și Nixon au început-o excelent și au sfårșit-o prost sau de tot, Reagan n-a excelat inițial, dar a finalizat triumfal. Prima impresie, la îndemåna oricui, e de dezumflare cvasigenerală. Impresie, și ea, explicabilă. Atåt de mult a fost umflat balonul-fenomen Obama, încåt nu putea s-o mai țină mult așa. De la poezia campaniei electorale la proza guvernării, observa inspirat cineva. „Una e să faci campanie, alta e să guvernezi“, spunea (cam același lucru, dar mai banal) un vechi corespondent de presă al lui „New York Times“ la Casa Albă. Cu cåt dai mai multe speranțe, cu atåt mai mare va fi dezamăgirea, avertiza un ziarist moscovit. A fost îndrăzneț în campanie, e timid la guvernare, s-a lămurit un fost colaborator din perioada electorală.
Mai demne de luat în seamă sunt însă sondajele de opinie. În jumătate de an, popularitatea lui Obama s-a prăbușit de la 70 la sută la mai puțin de 50 la sută. Dar decepționați sunt mai ales cei ce credeau (ei naivi, nu Obama) că noua vedetă a politicii americane va fi un fel de Mesia ori măcar de David Copperfield. Nu e însă așa, fie și pentru faptul că șeful Pentagonului și cel al operațiunilor militare din Orientul Mijlociu, ca și niște răspunzători pentru criza financiară și economică au rămas aceiași din vremea lui Bush, iar un comentator de la o publicație americană „progresistă“ (cum își zice) mărturisește cu năduf: „Cånd îi văd pe toți acești tipi numiți în Administrație, care au lucrat înainte la Goldman Sachs, mă enervez“. Pe la Washington se mai spune că de la Bush la Obama s-a schimbat, deocamdată, mai ales (în bine) imaginea Americii și a președintelui.
Dacă ieșim din uriașa zonă a malițiozităților (de ce-or fi atåtea, ca la puțin alții?), cert este că Obama a imprimat o nouă vizune și un nou stil în politica americană. Era, de altfel, obligatoriu, după contraperformanța dezastruoasă a lui Bush jr. (apropos, mai știe cineva ce-o mai fi făcånd el acum?). Obama a întins o månă Iranului, Coreii de Nord, Cubei, Rusiei și tot așteaptă răspuns de la asemenea interlocutori redutabili. De altfel, și Nobelul pentru Pace i s-a dat pentru eforturi, nu pentru realizări. Dară noi, noi, europenii? Deocamdată, Europa e un aliat sigur al Americii, nu e nevoie să-i cucerească inima. Pentru el, „europenii nu sunt nicio problemă, nicio soluție“, decretează un politolog parizian. Numai că, vorba unui mecanic auto de-al meu, mașina e ca femeia, nu-ți cere, dar dacă nu-i dai, te lasă. O funcționa și Europa ca mașina, ca femeia? Fapt este că Obama studiază dosare peste dosare, e pe toate fronturile, are deschise sau a deschis multe direcții de atac, se angajează în bătălii dificile. Dar „Minuni în vremea asta/Nu văd a se mai face“, cum zicea Grigore Alexandrescu. Să nu ne grăbim să-l taxăm nici naiv, nici prea generos în promisiuni și speranțe pe singularul președinte al Statelor Unite,  Barack Obama este, pånă una-alta, un idealist care s-a avåntat temerar în våltoarea Realpolitik-ului. Oare se poate reuși și așa?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.