Consiliul municipal al orașului californian Oakland, din Golful San Francisco, a deschis calea legalizării culturilor pe scară largă destinate producției de marijuana, utilizată în California în scopuri medicale, potrivit unor surse din cadrul municipalității. Propunerea a fost adoptată de consiliul municipal cu cinci voturi pentru, iar după adoptarea sa definitivă, măsura ar urma să intre în vigoare pe 1 ianuarie 2011. Prin autorizarea producției de marijuana la scară largă – în scopuri medicale, singura producție care este autorizată în California -, orașul Oakland speră să obțină fonduri suplimentare din taxe. Noua lege ar putea permite oricărei persoane cu vårsta de peste 21 de ani să dețină 28 de grame de canabis și să cultive pentru uz personal această plantă pe o suprafață maximă de doi metri pătrați, iar autoritățile locale ar urma să fie autorizate să impună o taxă pe consum. Dacă legea este votată, California ar putea deveni primul stat care legalizează acest drog ușor. Propunerea provoacă însă temerea micilor producători, care consideră că intrarea pe piață a cultivatorilor importanți le-ar putea pune în pericol activitatea.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















