
Fostul director al Fondului Monetar Internațional, Dominique Strauss-Kahn, a devenit sâmbătă noua atracție turistică a orașului New York, după prima noapte petrecută în arest la domiciliu într-o clădire istorică, situată în apropiere de Ground Zero.
„La dreapta dumneavoastră, clădirea în care este consemnat la domiciliu francezul acuzat de tentativă de viol“, a afirmat la microfon un ghid turistic la bordul unui autocar supraetajat care traversa Broadway.
Un alt autocar plin cu turiști trecea imediat după primul, iar turiștii asiatici făceau gesturi cu mâna în direcția clădirii despre care au aflat că îl găzduiește pe Dominique Strauss-Kahn.
Autocarele cu turiști au aflat rapid informația privind prezența lui Strauss-Kahn, a constatat Catherine McVay, vicepreședintele consiliului local din partea meridională a cartierului Manhattan.
Dominique Strauss-Kahn a sosit vineri seara în apartamentul de la numărul 71 de pe Broadway, în sudul Manhattan, unde va rămâne câteva zile, potrivit judecătorului Michael Obus, până când va fi găsit un alt apartament în care acesta să locuiască pe durata procedurilor judiciare.
Bărbatul, în vârstă de 62 de ani, este acuzat de agresiune sexuală și tentativă de viol asupra unei cameriste a hotelului Sofitel din Manhattan.
Un singur cameraman susține că a fost prezent în fața imobilului de pe Broadway la sosirea mașinii în care se afla Strauss-Kahn, dar un agent de securitate l-a împiedicat să filmeze sosirea acestuia.
Un polițist în uniformă și un ofițer în civil sunt postați în fața clădirii și fotografiați de trecători și turiști. Carele de televiziune se află de cealaltă parte a drumului, în timp ce școlarii fac poze de grup în fața clădirii.
Turiștii care se plimbă pe Wall Street și în apropiere de Ground Zero trec prin fața Empire Building unde locuiește Strauss-Kahn. „A, este francezul!“, spun turiștii în cor.
Locuitorii nu sunt deloc bucuroși de prezența în cartierul lor a lui Strauss-Kahn. „DSK, nu la mine“, se putea citi pe o pancartă arborată de un bărbat.
Avocatul lui Dominique Strauss-Kahn, Benjamin Brafman, a declarat că fostul director al FMI va fi achitat de acuzațiile de natură sexuală. El a notat că autoritățile se află sub o puternică presiune, pentru a acționa agresiv, atunci când se confruntă cu suspecți celebri.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















