
Cel mai recent raport realizat cu privire la calitatea vieții arată că, în ciuda faptului că în prezent este ținta unui scandal global, legat de expulzările romilor, Franța este țara în care se trăiește cel mai bine din Europa.
Raportul, realizat de uswitch.com, a avut la bază 16 criterii, printre care costul vieții, numărul zilelor de vacanță, anii de pensionare sau numărul zilelor însorite care există într-un an.
În funcție de aceste criterii, Spania a ajuns să ocupe locul doi în clasament, după Franța, la capitolul calitatea vieții.
În Franța, oamenii se retrag deocamdată cel mai repede din activitate, pensionåndu-se mai devreme decåt alți europeni, la fel ca și în Polonia, iar cele mai multe cheltuieli au loc în domeniul sănătății. Și speranța de viață este cea mai ridicată din Europa în țara franceză (81 de ani), comparativ cu restul statelor europene. Francezii beneficiază, totodată, de 36 de zile de concediu pe an, în comparație cu locuitorii din Marea Britanie, care au doar 28 de zile.
La capitolul zile însorite de pe parcursul unui an, Franța se află imediat în urma Spaniei și Italiei.
În ceea ce privește Spania, această țară se poate lăuda cu cele mai mici prețuri la alcool, în timp ce numărul zilelor de concediu este cel mai mare de pe continentul european, spaniolii avånd 43 de zile pe an de relaxare. Guvernul spaniol pune însă mai puțin preț pe educație, domeniu în care investește cel mai puțin.
Locul trei din acest clasament al țărilor în care se trăiește cel mai bine este ocupat de Danemarca, urmată de Polonia, Germania, Olanda, Suedia, Italia, Marea Britanie și Irlanda.
Polonia este țara cu cea mai mică speranță de viață, de numai 75 de ani. În schimb, această țară oferă cele mai mici prețuri la țigări, de numai 1,70 euro pe pachet, comparativ cu 7,20 euro cåt costă un pachet tot de 20 de țigări în Irlanda.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















