Acasă În Lume George W. Bush accepta rolul de mediator

George W. Bush accepta rolul de mediator

DISTRIBUIȚI

Publicarea raportului preliminar Mitchell, realizat de comisia prezidata de Statele Unite, care analizeaza cauzelor violentelor din Orientul Mijlociu a fost amanata pana saptamana viitoare, au anuntat surse americane. Raportul trebuia sa fie inmanat autoritatilor israeliene si palestinene ieri, la o zi, dupa intrevederea dintre presedintele american George Bush si ministrul de Externe israelian, Shimon Peres, in cadrul careia, presedintele Statelor Unite a acceptat rolul de mediator in conflictul din Orientul Mijlociu. Oficialii americani au declarat ca raportul Mitchell nu va fi publicat pana in momentul in care vor aparea reactiile autoritatilor israeliene si palestiniene, la vizita lui Peres la Washington, care ar putea aduce noi amendamente actului. Desi, la inceput, ambele parti au cazut de acord cu formarea comisiei sub presedintia americana, ca parte al acordului de la Sharm-el-Sheikh, la care s-a ajuns in luna octombrie a anului trecut, de-a lungul timpului, autoritatile israeliene si cele palestiniene au avut neintelegeri cu privire la scopul acesteia. Ariel Sharon a mers pana-ntr-acolo incat a caracterizat comisia drept o -greseala istorica-, deoarece, spunea el, nimeni nu are dreptul sa judece Israelul. De cealalta parte, Autoritatea Palestiniana a cerut comisiei sa-l invinuiasca pe Sharon pentru initierea violentelor, prin vizita sa provocativa la locurile sfinte din Israel, din septembrie, anul trecut. Surse americane au afirmat ca este de asteptat ca raportul sa nu invinovateasca nici una dintre parti pentru violente, ci doar sa propuna solutii pentru stoparea acestora si pentru a facilita convorbirile de pace in Orientul Mijlociu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.