Acasă În Lume MAE explică statutul cetățenilor români în Marea Britanie post-Brexit

MAE explică statutul cetățenilor români în Marea Britanie post-Brexit

DISTRIBUIȚI

La 29 octombrie 2019, liderii europeni au agreat, împreună cu premierul britanic, extinderea termenului impus de articolul 50 din TUE până la 31 ianuarie 2020, prelungind astfel perioada în care Marea Britanie rămâne stat membru UE.

În urma negocierilor dintre UE și UK, liderii europeni și premierul britanic au ajuns la un consens politic cu privire la textul Acordului de retragere a Marii Britanii (UK) din Uniunea Europeană (Withdrawal Agreement).

În baza prevederilor Acordului, toți cetățenii români/UE care își stabilesc reședința legală în Marea Britanie înainte de 31 decembrie 2020, precum și membrii de familie ai acestora, vor putea continua să locuiască în Marea Britanie și să beneficieze de majoritatea drepturilor conferite de legislația UE și după data retragerii Marii Britanii din UE.

Aceste drepturi vor fi garantate în baza obținerii statutului settled sau pre-settled de către cetățenii UE, în urma unei cereri online, în baza unei proceduri simplificate.

Toți cetățenii români/UE care doresc să continue să beneficieze de drepturile conferite de legislația UE trebuie să depună cerere pentru obținerea statutului settled/pre-settled.

Acordul dintre Marea Britanie și UE privind drepturile cetățenilor conține următoarele prevederi:

1. Cetățenii europeni care au reședința legală în Marea Britanie sau care se vor stabili în această țară până la sfârșitul perioadei de tranziție (31 decembrie 2020) vor putea continua să locuiască în Marea Britanie și să beneficieze de drepturile conferite de legislația europeană, în baza obținerii unui nou statut (settled/pre-settled status). Cererile trebuie depuse în termen de cel mult 6 luni de la încheierea perioadei de tranziție (30 iunie 2021).

1.1 Cetățenii UE care au avut reședința legală fără întrerupere timp de 5 ani pe teritoriul Marii Britanii vor putea solicita un drept de ședere pe termen nedeterminat, respectiv statutul settled.

1.2 Cetățenii UE care nu au acumulat 5 ani de reședință legală vor putea solicita statutul pre-settled. Aceștia vor putea să rămână în Marea Britanie și să se bucure de aceleași drepturi până la acumularea celor 5 ani necesari pentru dobândirea statutului settled. După îndeplinirea acestei condiții, aceștia vor trebui să depună o nouă cerere în vederea obținerii statutului settled.

2. Membrii de familie ai cetățenilor UE care locuiesc deja sau se alătură acestora în Marea Britanie până la finalul perioadei de tranziție vor putea, de asemenea, să solicite statutul settled, în aceleași condiții. După finalul perioadei de tranziție, membrii apropiați de familie (soți, parteneri civili, părinți și bunici aflați în întreținere, copii aflați în întreținere) vor putea să se alăture cetățenilor UE și vor putea beneficia de aceleași drepturi, dacă relația de familie exista la data de 31 decembrie 2020. Statutul membrilor viitori de familie se află pe agenda negocierilor privind relația viitoare UE-UK.

3. Cetățenii UE din Marea Britanie care dețin deja un permis de ședere permanentă trebuie să solicite preschimbarea (gratuită) a acestuia într-un nou document care să ateste deținerea noului statut special (settled status).

4. Uniunea Europeană și Marea Britanie au ajuns la un acord privind continuarea aplicării tuturor principiilor de coordonare a sistemelor de securitate socială pe toată durata vieții beneficiarilor Acordului de retragere, în conformitate cu Regulamentul nr. 883/2004 și 987/2009 (totalizarea perioadelor de asigurare, exportul prestațiilor familiale pe toată durata vieții persoanelor, agregarea pensiilor etc.).

5. Toate calificările profesionale obținute sau în curs de obținere înainte de sfârșitul perioadei de tranziție (31 decembrie 2020) vor fi recunoscute de către cele două părți.

Negocierile cu privire la statutul cetățenilor UE/români care vor dori să se stabilească în Marea Britanie după 31 decembrie 2020 fac obiectul unui acord privind relațiile viitoare UE-UK și vor începe efectiv după data retragerii Marii Britanii din UE.

Procedura de înregistrare pentru obținerea noului statut

La 30 martie 2019, a devenit operațional sistemul digital de înregistrare a cetățenilor europeni și a membrilor de familie ai acestora care doresc să rămână în Marea Britanie după Brexit. Autoritățile britanice au informat că intenționează să folosească acest sistem inclusiv în cazul unei retrageri fără acord a UK din UE (scenariul no-deal).

Cetățenii europeni vor putea depune cererile pentru obținerea noului statut până la data de 30 iunie 2021 (6 luni după sfârșitul tranziției fiind o perioadă de grație) sau până la data de 31 decembrie 2020 în cazul unei retrageri fără acord.

Documentul care certifică noul statut va fi singurul document care va atesta reședința legală a cetățenilor europeni în Marea Britanie după 31 decembrie 2020, iar în baza acestuia cetățenii europeni vor putea continua să locuiască, să studieze, să muncească, să aibă acces la serviciile și beneficiile publice și să solicite cetățenia britanică.

În cadrul procesului de înregistrare va fi verificată doar îndeplinirea condiției reședinței, în acest sens urmând a fi examinată și stabilită identitatea, eligibilitatea, durata șederii și istoricul infracțional. Pentru informații mai detaliate, accesați secțiunea dedicată Brexit de pe pagina web a Ambasadei României în Marea Britanie.

Cetățenii români/UE care doresc să rămână în Marea Britanie sunt sfătuiți să obțină și să păstreze orice document care poate face dovada reședinței legale în UK înainte de 31 decembrie 2020 (contracte de muncă, dovada plății utilităților, dovada plății taxelor etc.)

Ministerul Afacerilor Externe și Comisia Europeană sunt în permanentă legătură cu autoritățile britanice, asigurând transmiterea întrebărilor și preocupărilor comunității românești din UK, în vederea reflectării corespunzătoare a acestora în elaborarea metodologiei de înregistrare de către autoritățile britanice.

Citește mai multe la https://londra.mae.ro/node/2171

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.