Home În Lume „Marele” Berlusconi se teme că va sfârși asasinat de Muammar Gaddafi

„Marele” Berlusconi se teme că va sfârși asasinat de Muammar Gaddafi

DISTRIBUIŢI

Premierul italian Silvio Berlusconi este o figură impunătoare în cercurile pe care le frecventează, este un om puternic și nimeni nu ar putea crede că acesta s-ar teme de ceva sau de cineva. Cu toate acestea, prim-ministrul Italiei stă cu frica-n sân deoarece crede că ar putea fi asasinat de liderul libian, Muammar Gaddafi. Berlusconi susține că deține anumite informații potrivit cărora Gaddafi s-ar fi jurat că îl ucide.
Într-un interviu acordat cotidianului italian „Corriere della Sera“, Berlusconi a spus că a aflat despre amenințare din „surse credibile“.
Șeful executivului italian a explicat că liderul libian Gaddafi nu se referă la moartea sa politică, așa cum ar crede unii, ci la cea fizică. „Pentru că asta a decis, s-a jurat să facă asta“, a mai spus Berlusconi.
Mai mult, premierul italian se teme nu doar pentru siguranța sa, ci și pentru securitatea familiei sale. El nu a vrut să mărturisească din ce surse are informațiile, însă ziariștii de la „Corriere della Sera“ nu consideră că acestea ar fi serviciile secrete.
Ei au declarat că, în timpul interviului, premierul era „agitat“ și chiar „tremura“, o imagine pe care cei mai mulți oameni nu și-o pot imagina cu premierul Italiei, Silvio Berlusconi. Unul dintre motive ar putea fi și implicarea Italiei în luptele din Libia. Italia joacă un rol activ în campania NATO din Libia, împotriva forțelor armate ale lui Gaddafi. Totodată, bazele sale aeriene din sud sunt folosite de aliați pentru aplicarea de lovituri aeriene împotriva pozițiilor trupelor guvernamentale la Tripoli și în alte orașe libiene. Înainte de începerea confruntărilor în Libia, Silvio Berlusconi era considerat un important aliat al lui Muammar Gaddafi în Europa.
Se pare că aceștia erau atât de apropiați, încât liderul libian primea recomandări din partea premierului italian în privința recrutării tinerelor în serviciul său de escortă.

Georgiana Moroșan

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.