Home În Lume Obama sprijină controversatul proiect al unei moschei la Ground Zero

Obama sprijină controversatul proiect al unei moschei la Ground Zero

DISTRIBUIŢI

Președintele american, Barack Obama, și-a subliniat sâmbătă sprijinul pentru construirea unei moschei în apropiere de Ground Zero, locul atentatelor de la 11 septembrie 2001, invocând valorile Statelor Unite.
„În această țară, tratăm pe toată lumea în mod egal și conform legii, fără a ține cont de rasă sau religie“, a afirmat el, reluând sâmbătă declarațiile făcute vineri seară în sprijinului proiectului de construire a unei moschei și a unui centru islamic la New York.
„Mă exprim strict asupra dreptului pe care îl au oamenii și care datează de la fondarea țării“, a adăugat el, referindu-se la Constituția SUA, care apără libertarea religioasă. „Și cred că este foarte important să ne concentrăm asupra a ceea ce suntem, ca oameni, și a ceea ce reprezintă valorile noastre“, a mai spus Obama.
Pentru a susține controversatul proiect, președintele american a invocat vineri libertatea religioasă garantată de Constituție, considerând că musulmanii au același drept ca toată lumea să-și practice religia în America. El a mai subliniat că dreptul acesta include chiar și construirea unui loc de cult și a unui centru comunitar pe o proprietate privată din sudul Manhattanului.
„Suntem în SUA, iar angajamentul nostru în favoarea libertății de cult trebuie să fie de nezdruncinat. Principiul conform căruia oamenii de toate credințele sunt bine-venți în această țară și nu vor fi tratați diferit de guvernul lor este esențial pentru ceea ce suntem noi“, a precizat Obama.
Intențiile de construire a unei moschei lângă Ground Zero a provocat polemici aprinse în SUA, după ce consiliul municipal din New York a aprobat în luna mai planurile de construcție. Totodată, mai multe asociații ale musulmanilor americani și-au arătat îngrijorarea cu privire la „climatul islamofobic exacerbat“ din SUA, înaintea datei de 11 septembrie, care coincide în acest an cu încheierea Ramadanului.
Pe de altă parte, susținătorii proiectului consideră că moscheea, al cărei proiect este cunoscut drept „Casa Cordoba“, va contribui la depășirea stereotipurilor care continuă să afecteze comunitatea musulmană din New York după atentatele de la World Trade Center.
Opozanții afirmă însă că ridicarea unei moschei în apropierea Ground Zero reprezintă o insultă adusă memoriei victimelor, în timp ce familiie acestora critică și ele decizia președintelui, declarându-se stupefiate și numind actul o bătaie de joc.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.