Comisia Europeana, reunita joi la Luxemburg, a aprobat deblocarea primelor 100 milioane de euro pentru lansarea noului sistem de navigatie prin satelit. O suma echivalenta cu aceasta va fi furnizata in cel mai scurt timp si de Agentia Spatiala Europeana. Denumit proiectul Galileo, noul sistem are o valoare estimata de 3,3 miliarde de euro si consta intr-o retea de 30 de sateliti, care vor fi folositi pentru controlul traficului aerian si al telefoniei mobile, pentru combaterea criminalitatii sau pentru orice alta actiune care implica pozitionarea cu precizie a unui obiectiv de la sol, din aer sau de pe mare. Comisia Europeana a dat asigurari ca nu exista deocamdata planuri pentru folosirea noului sistem de navigatie pentru scopuri militare. Insa, cu numai o luna in urma, presedintele UE, Romano Prodi, afirmase clar: -Galileo va permite Europei sa se descurce singura in domeniul navigatiei prin satelit, oricare ar fi scopul acesteia: civil, militar sau stiintific-. Proiectul Galileo a fost gandit ca o alternativa europeana la Sistemul american de Pozitionare Global (GPS). De asemenea, el va veni in sprijinul actiunilor viitoare ale Fortei de Reactie Rapida. Comisia Europeana a estimat ca primii sateliti vor fi lansati la sfarsitul lui 2005.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















