Acasă În Lume Răbdarea politică

Răbdarea politică

DISTRIBUIȚI

În presă, dar și în discursul politic, începe să se strecoare, deocamdată timid, o idee: vom trăi în această primăvară proteste și revolte de stradă, ne așteaptă mari tulburări sociale sau chiar politice, pe fondul crizei care lovește tot mai multă lume? Se reîntorc anii 1989-1990? Temerea e încă vagă, dar întrebările justificate. Deocamdată, putem da crezare proverbului care spune că, la ceva, și nenorocirea e bună. Sub regimul comunist, decenii de-a rândul, oamenii au fost nevoiți să îndure, până când și-au construit o adevărată cultură a răbdării (a resemnării?). Unii se grăbesc să o blameze, nu discutăm despre asta aici, dar fapt este că această artă a răbdării funcționează și astăzi – și nu numai în România, pentru că, nu-i așa, noi am fi, după unii, mioritici, resemnați, abulici – ci pretutindeni în fosta Europa Răsăriteană. Decepția și revoltele, spontane sau nu, apărute imediat după înlocuirea fostului regim („Singura soluție/ O nouă revoluție!“) au lăsat locul unei atitudini mai înțelepte, pe care autorul britanic Richard Rose o teoretiza, într-un studiu din 2004, ca „răbdare politică“.
Lumea post-comunistă a înțeles că e nevoie de o terapie de șoc, a acceptat și formula că înainte de fi mai bine va fi mai rău, căci altfel nu se poate. Noilor guvernanți, apăruți în democrațiile noastre născânde, li s-a acordat o perioadă de grație pentru a acționa, dar perioada de purgatoriu nu se poate prelungi totuși oricât și oricum.
Resortul care susține de fapt răbdarea nu poate fi altul decât credibilitatea celor ce guvernează. Dar, remarca universitarul american David S. Mason, tot în 2004, dacă „acei care cred că sistemul este corect (o minoritate în mai toate statele post-comuniste) sunt mai înclinați să se încreadă în guvern, sunt mulțumiți de sistemul politic și votează pentru diverse partide sau lideri politici, cei ce nu cred că sistemul politic este corect nu mai dau crezare guvernului, oficialităților și politicienilor în general, ei devin mai sceptici în privința politicilor democratice (și a capitalismului)“.
În țările aflate în tranziție, corectitudinea actului de guvernare nu-și poate permite luxul de a rămâne doar subiect de cercetări academice, căci de corectitudine, de credibilitate depind, în ultimă instanță, chiar stabilitatea politică și consolidarea democrației. „Oamenii sunt dispuși să tolereze dificultăți economice pe termen scurt și derapaje în politică, dar o fac cu speranța unor câștiguri în perspectivă – scrie același universitar. Până acum, cetățenii din aceste țări au dovedit un nivel remarcabil de răbdare. Dar cum tranziția se prelungește, iar condițiile sociale și economice în multe din aceste țări se înrăutățesc, această răbdare va fi pusă tot mai mult la încercare“. Să nu uităm că autorul citat făcea aceste observații înainte de actuala criză, care a supraîncărcat această probă de anduranță colectivă.
Relaxarea situației apăsătoare, care tinde să se accentueze în continuare, nu poate veni, deocamdată cel puțin, de la satisfacerea în mai mare măsură a nevoilor celor mulți. Dar ceva tot se poate face, și chiar acum: recâștigarea și sporirea încrederii populației în cei ce o guvernează. Dar nu numai. Opoziția nu se poate rezuma doar la politicianismul de tip populist în care, din păcate, performează cu brio. Și încă ceva: sindicatele, de fapt liderii lor, se năpustesc exclusiv pe guvern, pe stat, pe bugetul național. Dar într-un stat cu economie de piață avem, totuși, și un masiv sector particular. Există vreun sindicat în vreo firmă particulară? A protestat cineva la aruncarea pe drumuri a ziariștilor dintr-un trust de presă cu acționariat alcătuit – culmea – și cu lideri sindicali?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.