Acasă În Lume Reconstructia Irakului, sub ancheta Comisiei Europene

Reconstructia Irakului, sub ancheta Comisiei Europene

DISTRIBUIȚI

Comisia de la Bruxelles examineaza contractele atribuite de catre Statele Unite pentru reconstructia Irakului pentru a vedea daca acestea incalca prevederile Organizatiei Mondiale a Comertului (OMC) si sunt discriminatorii pentru companiile europene. Aceasta decizie, anuntata ieri de purtatorul de cuvant al comisariatului pentru comert din cadrul Uniunii Europene, Arancha Gonzalez, va pune si mai multe paie pe focul disputei dintre Washington si Bruxelles. Va ingreuna, de asemenea, si negocierile care au loc in cadrul OMC pentru inlaturarea cat mai multor bariere din calea liberalizarii comertului la nivel mondial.

Uniunea Europeana incearca sa demonstreze ca aceste contracte atribuite de Statele Unite incalca -Agreement on Government Procurement-, o intelegere din cadrul OMC care stipuleaza ca orice guvern national sau agentiile nationale create in jurul acestuia trebuie sa deschida competitiei internationale contractele pe care le atribuie. Acest document a fost pentru prima data negociat in timpul Rundei de la Tokio si a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1981. Scopul sau este tocmai acela de a deschide competitiei cat mai multe dintre contractele care se deruleaza la nivel mondial. Documentul a fost imbunatatit in timpul Rundei Uruguay, iar versiunea finala a acestuia a intrat in vigoare la 1 ianuarie 1996. Competitia internationala a fost astfel extinsa pentru a include si contractele atribuite de entitatile guvernamentale nationale si locale.

Demersurile facute de Comisia Europeana au insa putine sanse de reusita, dat fiind faptul ca -Agreement on Government Procurement- nu acopera acele contracte -indispensabile pentru securitatea nationala sau apararea tarii-. Statele Unite s-ar putea folosi astfel usor de aceasta portita de scapare. De altfel, chiar si diplomati din cadrul Comisiei de la Bruxelles au recunoscut faptul ca Uniunea Europeana nu va impinge aceasta ancheta prea departe. -Nu am descoperit inca probleme. Speram ca americanii respecta regulile. Daca nu, exista Organizatia Mondiala a Comertului pentru astfel de chestiuni-, a declarat purtatorul de cuvant al comisariatului pentru comert din cadrul Uniunii, Arancha Gonzalez.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.