Home În Lume SUA interzic importurile de alimente din Japonia

SUA interzic importurile de alimente din Japonia

DISTRIBUIŢI

SUA înterzic importurile de produse lactate, fructe și legume din zona centralei nucleare Fukushima Daiichi. Administrația americană pentru alimente și medicamente (FDA) a anunțat marți că interzice importurile de produse lactate, fructe și legume din zona centralei nucleare Fukushima Daiichi, din Japonia, din cauza contaminării radioactive.
Măsura vizează laptele, produsele lactate, legumele și fructele proaspete din prefecturile Fukushima, Gunma, Ibaraki și Tochigi.
FDA a anunțat că va monitoriza toate importurile din Japonia, pentru a vedea dacă vreunul dintre produse provine din vreuna dintre cele patru prefecturi și va testa toate transporturile de alimente din zona afectată. SUA importă în special produse din pește și fructe de mare, precum și snacksuri din Japonia.
Miercuri, premierul japonez Naoto Kan a avertizat consumatorii să nu mănânce alimente precum spanac, varză, broccoli sau conopidă provenind din prefectura Fukushima – prima măsură privind consumul de alimente luată după ce un nivel de radioactivitate peste limita legală a fost descoperită în legumele din zonă. Guvernul japonez a mai cerut miercuri populației să-și păstreze calmul și să nu cumpere mai multă apă îmbuteliată decât are nevoie, după ce autoritățile au anunțat că apa de la robinet are o radioactivitate mai mare decât limita permisă pentru copii.
O cantitate mică de particule radioactive provenind, cel mai probabil, de la centrala nucleară Fukushima-1 din nord-estul Japoniei a ajuns marți în Islanda. Potrivit Reuters, cantitatea de particule radioactive este neglijabilă și nu constituie o amenințare pentru sănătatea oamenilor.
Conform previziunilor Agenției franceze pentru siguranța nucleară, ASN, particulele respective vor ajunge și pe teritoriul Franței, fără a prezenta un pericol.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.