
În 2005, ONU a adoptat Instrumentul internațional care permite statelor să identifice și să urmărească armamentul ușor și armele de calibru mic ilicite. UE s-a alăturat ONU, iar pentru 2008, din bugetul general, au fost alocate circa 300.000 de euro pentru susținerea unui proiect al ONU. Proiectul presupune promovarea măsurilor și mijloacelor de luptă împotriva traficului cu arme. Astfel, vor fi organizate trei ateliere regionale pentru o mai bună familiarizare a funcționarilor guvernamentali, a membrilor organismelor de cooperare naționale și a parlamentarilor cu dispozițiile Instrumentului internațional de urmărire. Atelierele vor avea un conținut practic, vor dura două zile și vor prezenta participanților informații care să le faciliteze o mai bună înțelegere a acordului și a implicațiilor sale. De asemenea, atelierele vor avea drept scop inițierea unor evaluări ale necesităților specifice la nivel de țară.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info














