Acasă Lumea-i Cum Este Mihai Neagu Basarab, corect cu adevarul, nu “corect politic”

Mihai Neagu Basarab, corect cu adevarul, nu “corect politic”

DISTRIBUIȚI

Carti cu acelasi titlu an de an, acum la volumul VI: “Conferinte freiburgheze si alte scrieri”. Dar pe cat de anodin si lipsit de atractivitate e titlul ( premeditare!), pe atat de fascinanta e lectura. Mihai Neagu Basarab e din tagma restransa a autorilor care, “pe orice-ar pune mana a sa scrie”, o face printr-un text in care ai lucruri nestiute sau altfel abordate, spuse scanteietor de inteligent, dar pe tonul cel mai firesc si colocvial. Ca la un pahar de vin, dar nu pe formula Mache-Lache-Sache. Iata, bunaoara despre marea politichie: pana la caderea comunismului, “ capitalistii occcidentali erau umani, democrati, mult mai pozitivi decat astazi, datorita competitiei cu statele comuniste (…) Desfiintarea acestei concurente a prejudiciat Occidentul, care are acum nostalgia comunismului” Si: “Globalismul spre care ne mana elegant, cu zambetul pe buze, Europa actuala, in slujba Americii care o uraste si-i vrea pieirea, intr-o multipla conjuncture sinucigasa, nu este decat tot o forma de totalitarism, in prima lui faza, cea acum previzibila, un tot atat de criminal ca totalitarismul bolsevic”. Doua reflectii care conving mai mult decat orice altceva ca un demolator mai furios si mai harnic si mai neinfricat decat acest autor de “conferinte” si “scrieri” care este Mihai Neagu Basarab, al molimei “corectitudinii politice”, nu se afla printre autorii publici ai Romaniei de azi. (De altfel, si despre respectiva molima are niste spuse memorabile, pe care abia ma abtin sa nu le reproduc aici – las placerea cititorului).

 

Cuvantul de ordine pentru tot ce scrie Mihai Neagu Basarab este ineditul, nu insa atat in sensul strict, de “publicat pentru prima oara” (desi este si asta), ci in sensul larg, aflat tot in dictionar, de “necunoscut mai înainte; nou, neobișnuit”. Scrie despre ceea ce nu s-a mai scris ori nu s-a mai scris de mult, ori scrie cu totul altfel decat o fac ceilalti pe tema in materie. Si nu o face ostentativ, din dorinta de originalitate, ci pentru ca “asa ii vine” si, mai ales, pentru ca “asa ii vine bine”. Despre Biblioteca Romana din Freiburg, al carui director este insusi acum, aflam, din “conferinta” care deschide volumul, ca a fost infiintata in 1949, adica la inceputurile crancene ale razboiului rece, cand “lagarul pacii si socialismului” tocmai se inclestase intr-o confruntare pe viata si pe moarte cu “atatatorii la razboi anglo-americani si slugoii lor”. Biblioteca gazduieste circa 200 000 de volume si cam un milion de exemplare de periodice (peste 2 500 de titluri). Mai valoros insa decat masivul element cantitativ este faptul ca din aceste milioane de pagini “adevarul iese la suprafata ca untdelemnul” despre istoria tragica, dramatica, dar si eroica dintre 23 august 1944 si decembrie 1989. “Numai presa exilului, care nu mai poate fi gasita in mod consistent decat la Freiburg, poate permite aflarea adevarului adevarat despre perioada comunista in Romania, dar si din alte tari foste comuniste”, afirma neted autorul-director al Bibliotecii. Nici arhivele Securitatii, nici consemnarile marturisitorilor care au supravietuit inchisorilor comuniste nu ar putea suplini o absenta – ipotetica, desigur – a uriasului tezaur documentar pastrat la Freiburg si valorificat masiv, in ultimii ani, sub directoratul luminat al autorului la care facem acum vorbire, care, editeaza de asemenea anual si un tom masiv intitulat|”Buletinul Bibliotecii Romane – Studii si documente romanesti”. Iar volumele din ciclul “Conferinte freiburgheze…” isi extrag seva din acelasi tezaur documentar romanesc de la Freiburg. Si pornind de aici, scriitorul eseist se lanseaza in reflectii si aforisme memorabile, pe linia Cioran-Tutea.

 

Acest volum VI este pasionant, si el, de la un capat la altul, fie ca prezinta amplu, in temeiul amintirilor unui fost prizonier roman in URSS, “Siberia, intre condamnari rusesti si sclavagism sovietic”, fie ca scoate la lumina scrisori inedite ale lui Vintila Horia, care marturiseste: “Eu n-am fost niciodata legionar ci, dimpotriva, facand parte din gruparea revistei “Gandirea”, am fost intotdeauna contra Garzii de Fier, desi de dreapta, dupa cum stii, insa aderand la o treapta mai mult intelectuala”. Sau, aceasta definire a personalitatii lui Paul Goma: “Gasesc stilul lui excesiv de oral. El scrie cum vorbeste, iar eu astept de la un scriitor ceva mai mult decat oralitate, in privinta stilului, . El este pentru mine un gigant ca om. (…) Discutia despre cata valoare artistica sta in scrierile lui Goma imi pare la fel de marginala ca o dezbatere despre cat de frumos barbat a fost Iisus Hristos”.

 

Mihai Neagu Basarab, de formatie medic, iar ca profesie si medic psihiatru, are propriul punct de vedere si in ce priveste problema controversata a cauzei si imprejurarilor mortii lui Eminescu. Dupa lectura unei carti ce reuneste verdictele in materie ale unor reputati medici romani, colegul lor concluzioneaza: “tigarile, bautura, surmenajul, ereditatea, psihoza maniac-depresiva, intoxicatia iatrogena cu mercur si neglijarea igienei individuale , toate acestea l-ar fi putut ucide prematur, daca repetarea atentatului nereusit prima dat nu l-ar fi ucis si mai prematur” (Eminescu a fost lovit de doua ori cu piatra in cap, la spital, iar a doa lovitura a fost fatsala.) “Daca divinul Calinescu credea in sifilisul lui Eminescu, cred si eu.(…) Sunt convins ca doctorul Sutu si ceilati medici care l-au tratat de sifilis s-au inselat asupra fazei de evolutie a bolii (…) Desigur, multe sifilisuri evoluau nezgomotos, zeci de ani, si probabil astfel ar fi evoluat si sifilisul lui Eminescu, daca poetul n-ar fi fost ucis cu premeditare de catre fruntasii partidului liberal aliati cu fruntasii partidului conservator, spre multumirea vecinilor din tara si de peste hotare”. Incitanta deschidere spre deslusirea tainei disparitiei lui Eminescu si, probabil, samanta pentru noi dezbateri infocate.

 

In sfarsit, o descriere sintetica a Romaniei de azi, facuta parca tot cam in treacat, cam tot intamplator, dar … nu tocmai, caci prilejuita de prezentarea unei carti de exceptie a unei mari prozatoare contemporane: “Romania pe care o propune Aduna Keners este insa acea Romanie eterna pentru care continua sa se moara, fara ca noi sa stim, in eforturile rugaciunilor neintrerupte prin manastiri, in laboratoarele de creatie ale unor artisti si savanti, de regula – foarte putin cunoscuti, a caror pasiune invinge oboseala fara a putea evita insa moartea prin epuizare, pentru ca aceasta Romanie eterna este acum sufocata de o Romanie agonizanta, posibil din cauza unor anumite militii, exterioare si parazitare, care inregimenteaza si gunoaiele nationale pervertite, rezultate din contactul elementelor slabe, nesemnificative ale natiei cu cotropitorii bolsevici”. Tulburatoare caracterizare, dar si diagnostic necrutator.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.