Acasă Lumea-i Cum Este Pentru epigonii Reîntregirii, “Patria noastră: o frază”

Pentru epigonii Reîntregirii, “Patria noastră: o frază”

DISTRIBUIȚI

Despre primul razboi mondial, Marele Razboi cum i s-a mai spus, s-a scris si se va scrie cat timp vom avea istorie. Va avea parte de aducere aminte si celebrare, e drept, din ce in ce mai rar, fie si pentru faptul ca pentru cei de azi si de maine, cei peste 500 000 de romani rapusi de gloante si baionete, epidemii si mizerie, in timpul carnagiului, ne sunt rubedenii si inaintasi tot mai indepartati in timp.

Se implineste un veac de la o incercare existentiala, cand am fost in pragul disparitiei de pe harta ca stat, pentru a reinvia si a ne reintregi firesc si legitim. Suta de ani pe care o comemoram si slavim in 2018, ar trebui sa fie apogeul amintirii si cinstirii. Caci vine dupa un rastimp cand tot ce merita s-a asezat intr-o memorie si istorie care nu ar trebui sa se estompeze, ci sa indemne la meditatie si judecata lucida, fara patima sau interese, la o clipa de cumpana cum putine altele au fost pana atunci.

De ce insa, acest recurs la optativ, la conditional? Pentru ca optativul – spune dictionarul – este “o actiune dorita sau o actiune realizabila daca este indeplinita cu o anumita conditie”. Ar fi fost de dorit ca rememorarea sa fie una intr-adevar si solemna, si dorita de noi toti, sa indeplineasca, intr-adevar, conditia de a fi gest sincer, simtit, asumat, intens trait de fiecare. Dar suntem oare cu totii, sincer vorbind, intr-o asemenea stare de spirit? Implicarea deplina, intima, in eveniment nu este, din pacate, a fiecaruia, a tuturor, in acest an. Ca stare generala, centenarul acum celebrat pare multora mai degraba datorie de onorat, obligatie, linistire a constiintei sau pur si simplu formalitate. Suntem insa, prin aceasta, cu gandul si cu inima, in consonanta cu intelesul faptei de acum o suta de ani?

Ceremonialul, decretat si reglementat oficial, a fost gandit – si decurge – mai degraba rutinier, superficial, formal, ba uneori parca de-a dreptul in deradere. Pe principiul : “Ei, trebuie sa o facem si pe asta”. Drept care, ne-am apucat sa indreptam si rescriptionam sau ridicam cruci, dam lustru pe vechi monumente sau inauguram altele, noi, chiar daca, unele, grotesti si costisitoare. Apoi, festivaluri, gale, petreceri campenesti din cele bune la orice ocazie, si – inovatie – baloane cu aer cald care sa poarte in vazduh un “onest si asumat mesaj despre pace si bucurie” (cum lamureste documentatia in materie).

Avem printre noi – citeam undeva – cateva mii de generali, dar cate monumente ale generalilor Averescu, Prezan, Eremia Grigorescu, cate monumente ale perechii regale Ferdinand si Maria, ale lui Ionel Bratianu, Ecaterinei Teodoroiu si alte umbre ilustre ale vremii? Bine macar ca au ramas inaltate, mai toate, statuile de bronz, innegrite, ale soldatilor nemuritori care se imbarbatau cu “Pe-aici nu se trece!”. Ele impanzesc inca, parca prin minune, asemenea unor strajeri neclintiti la datorie, tot cuprinsul tarii, pana in satele cele mai rupte de lume.

Tonul derizoriului si trogloditismului cultural imprimat protocolului imaginat pentru Centenar l-a dat insusi Ministerul Culturii si Identitatii Nationale care a lansat ca logo tutelar cumplita formulare “Centenar 100 Romania”. Trei cuvinte, trei enormitati grotesti.

1. un pleonasm, caci ce altfel inseamna centenar decat 100?

2. Statul roman si-a luat oficial acesta denumire inca in 1866.

3. Primul razboi mondial a consacrat “Romania Mare”, dar despre aceasta izbanda, nicio soapta. Dar Romania Mare nu inseamna o Romanie expansionista, ci Romania fireasca, adica statul care a izbutit, pentru prima data in istoria lui, sa cuprinda in hotarele sale, prin eroism in lupta, prin intelepciune politica si diplomatie, toate teritoriile locuite de romani. Poarta notiunea Romania Mare un mesaj agresiv, revansard, cotropitor? Pai atunci ce facem cu Marea Britanie sau cu … Marele Ducat al Luxemburgului?

In cele peste 500 de proiecte pe care se dau, din bani publici, peste 100 de milioane de lei, nu se afla niciun simpozion stiintific, tratat de istorie, album, film, lucrare muzicala, care sa evoce Reintregirea. Nicio carte, editata in limbi de mare circulatie care sa prezinte adevarul istoric si semnificatia peste timp a evenimentului, in timp ce vecini ai Romaniei mitraliaza marile biblioteci ale lumii cu tiparituri ce rastalmacesc dusmanos trecutul istoric atingator de Romania. In schimb, din bugetul Centenarului, este platita devoratoarea de bani si mereu indatorata Televiziune Publica pentru organizarea Festivalului Cerbul de Aur. Pentru eroii de la Marasesti, pentru o jumatate de milion de jertfe ale romanilor in razboi, Cerbul de Aur.

In 1870, Eminescu scria, prevestitor: “ Iară noi? noi, epigonii?… Simţiri reci, harfe zdrobite, / Mici de zile, mari de patimi, inimi bătrâne, urâte,/Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic;/ Dumnezeul nostru: umbră, patria noastră: o frază; / În noi totul e spoială, totu-i lustru fără bază; / Voi credeaţi în scrisul vostru, noi nu credem în nimic!”

Centenarului Reintregirii ii eram datori cu rememorare solemna, recunostinta si reculegere, meditatie si luare aminte. Oficial insa il expediem cum se vede prin de-alde Piata de la Guvern, pensii speciale si recalculate sau nu, asigurari sociale in functie de buzunar, Dragnea, exterminarea porcinelor etc. Poate ca nici referendumul n-a fost stabilit intamplator chiar acum. Dar e nevoie de scheme livrabile “prostitului popor” (tot eternul Eminescu) care trebuie sa se mai racoreasca” si el.

Vorba lui Caragiale: “Hai, gogomani, la jubileu”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.