
Actorul american Al Pacino, devenit celebru după interpretarea personajului mafiot fictiv Michael Corleone în trilogia „Nașul“, va interpreta în lungmetrajul „Gotti: Three Generations“ rolul unui mafiot care a existat în realitate, Aniello „Neil“ Dellacroce.
Actorul american în vârstă de 71 de ani, care era practic un necunoscut înainte de a fi distribuit în „Nașul“ în 1972, s-a alăturat distribuției filmului „Gotti: Three Generations“, în care va interpreta rolul lui Neil Dellacroce, asociatul și mâna dreaptă a mafiotului John Gotti, capul clanului Gambino.
Al Pacino a fost nominalizat la premiul Oscar atât pentru prestația din „Nașul“ (1972), cât și pentru cea din „Nașul II“ (1974), însă a câștigat primul său Oscar mulți ani mai târziu, în 1993, cu rolul din „Parfum de femeie/Scent of a Woman“.
În „Gotti: Three Generations“, John Travolta îl va juca pe John Gotti, Joe Pesci pe Angelo Ruggiero – un bun prieten al lui Gotti, iar Lindsay Lohan o va interpreta pe Kim Gotti, soția fiului liderului mafiot.
Soția lui Travolta, Kelly Preston, dar și fiica lor, Ella Bleu, vor juca și ele în acest lungmetraj, în care vor interpreta rolul soției lui John Gotti Sr., Victoria, respectiv pe cel al fiicei lor, Angel.
Rolul lui John Gotti Jr. încă nu a fost distribuit. Filmările vor începe în a doua parte a anului 2011, iar filmul va fi regizat de Barry Levinson.
Proiectul „Gotti: Three Generations“ va fi realizat pe baza unui scenariu scris de Leo Rossi și este sprijinit de John Gotti Jr., fiul celebrului mafiot. Filmul va prezenta viața lui John Gotti Sr. și relațiile acestui șef al clanului Gambino cu familia și fiul său.
Pe parcursul unei „cariere“ îndelungate în fruntea unuia dintre cele cinci mari clanuri mafiote din New York – familia Gambino -, John Gotti și-a atras simpatia multora, grație eleganței și spiritului său. A fost poreclit de presa americană din epocă „The Dapper Don“, deoarece îi plăceau hainele scumpe, dar și „Teflon Don“, în virtutea capacității lui uimitoare de a ieși triumfător din procesele în care era acuzat.
În 1992, Gotti a fost găsit vinovat de săvârșirea a 13 crime, conspirație în vederea săvârșirii de crime, pariuri ilegale, șantaj, evaziune fiscală. El a fost condamnat la închisoare pe viață, unde a și murit de cancer, 10 ani mai târziu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















