Azi dimineață conduceam pe autostradă când, dintr-o dată, m-am uitat în stânga. Și ce mi-au văzut ochii? Lângă mine, într-un BMW ultimul răcnet, o femeie tânără și frumoasă conducea cu 130 km/oră. În același timp se uita în oglindă, rujându-se. Mi-am întors privirea la drum și după câteva secunde am văzut-o din nou, depășindu-mă și continuând să se fardeze. E adevărat, eu sunt bărbat curajos, dar ce făcea ea m-a înfricoșat așa de tare încât aparatul electric de bărbierit mi-a căzut peste mâna dreaptă în care țineam sandwich-ul, care la rândul lui a căzut peste picioarele mele.
M-am mânjit tot de maioneză. Am încercat să îndrept volanul cu genunchiul și de atâta zăpăceală mi-a zburat telefonul mobil de la ureche și a căzut chiar în ceașca de cafea pe care o țineam între picioare. Cafeaua fierbinte s-a împrăștiat în toate direcțiile. Vai, ce arsuri am căpătat pe ambele mâini și pe… pantaloni. Cafeaua fierbinte mi-a stins și țigara, mi-a distrus celularul și mi-a întrerupt convorbirea care era într-adevăr, dar într-adevăr IMPORTANTĂ! Cine dracu’ le-a dat voie femeilor să conducă?
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















